Un tânăr de 23 ani și-a ucis amicul pentru că l-a înjurat de mamă.
Un tânăr de 23 de ani a înjunghiat mortal cu un cuţit în zona gâtului un bărbat de 56 de ani. Tragedia s-a petrecut chiar în locuinţa victimei, în comuna Golenţi din Dolj. Agresorul a sunat la 112 și a mărturisit fapta. El a fost reținut de polițiști.
Poliţiştii din Calafat au fost sesizaţi prin apel la 112, luni după amiază, de un tânăr de 23 de ani din localitate, că, în timp ce se afla în satul Golenţi, a omorât o persoană.
„La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, fiind găsit apelantul precum şi un bărbat de 56 de ani, tot din satul Golenţi, în stare de inconştienţă. La faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă din cadrul SAJ Dolj, din păcate fiind constatat decesul bărbatului de 56 de ani”, a anunţat IPJ Dolj.
Potrivit adevarul.ro, tânărul le-a spus anchetatorilor că au băut mai multe pahare împreună, apoi au început să se certe. La un moment dat, victima l-ar fi „înjurat de mamă“ pe tânăr, acesta s-a enervat, s-a repezit în bucătărie, a luat un cuțit și i l-a înfipt în gât.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei.
Tânărul de 23 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor.