Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au acționat pe raza de competență, pentru reducerea riscului rutier, prin combaterea principalelor cauze care generează accidente rutiere.
Ca urmare a celor constatate în cursul zilei de luni, 18 aprilie a.c., polițiștii câmpulungeni au aplicat 18 sancțiuni, în valoare totală de 9.895 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, și au reținut un permis de conducere și trei certificate de înmatriculare.
Spre exemplu, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat un tânăr de 19 ani, din același municipiu, care conducea un autoturism pe str. Ion Mihalache, iar în urma verificărilor s-a stabilit că valabilitatea inspecției tehnice periodice a autoturismului pe care îl conducea era expirată din anul 2020.
Ca urmare a celor constatate, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002, iar certificatul de înmatriculare a fost retras.•
Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală depeste 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.
Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.
Conducea fără drept
În ziua de 18 aprilie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș au depistat un tânăr de 22 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza comunei Albeștii de Argeș, fără a poseda permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.