Un tânăr a murit în Băbana, strivit de poarta de fotbal mutată de primărie pentru un eveniment festiv.
Un tânăr de 23 de ani a murit strivit de o poartă de fotbal, la câteva zile după ce aceasta ar fi fost mutată pentru un eveniment organizat de primărie. Incidentul grav s-a petrecut la sfârșitul lunii iulie. Poarta de fotbal era în mod normal asigurată, dar prin mutarea ei ar fi fost tăiate elementele de siguranţă din fier forjat.
Tânărul în vârstă de 23 de ani s-ar fi dus singur pe terenul de fotbal, s-a agățat de bară, moment în care aceasta ar fi căzut peste el. Martorii spuneau că au sunat imediat la 112, însă salvarea ar fi ajuns abia după 45 de minute.
Bebe Ivan, edilul comunei a declarat pentru Observator că porțile au fost mutate de oamenii primăriei înainte de festivitate și asta pentru că bloca accesul agenților economici, iar acestea nu au mai fost puse înapoi și nici asigurate.
Tot primarul spunea, însă, că după festivitate parcul a fost închis cu lacăte, iar băiatul a avut acces acolo pentru că se cunoștea cu mai mulți localnici.
Polițiștii au deschis, inițial, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, apoi, după moartea tânărului, au schimbat încadrarea în ucidere din culpă. Anchetatorii fac cercetări, pentru a afla întreg șirul evenimentelor și cine este responsabil pentru această tragedie.