În ziua de 02 mai, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rociu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un tânăr de 22 de ani, din comuna Șelaru, Județul Dâmbovița.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 30 aprilie spre 01 mai a.c., cel în cauză ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din comuna Ștefan cel Mare, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
În ziua de 02 mai a.c., după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.