La cumpănă de ani! Privim spre ce? Spre farfuria din care mâncăm și paharul din care bem sau și dincolo de astea? Cu siguranță că așa facem, fie că suntem înclinați spre meditație, fie spre acțiune. Ne întoarcem, în noi, asupra sinelui nostru, dar și în afară, în lumea reală.
Care lume nu mai e cum era. Acum doi ani, trei ani, treizeci de ani. De doi ani a confiscat-o un virus și o tăvălește, val după val, umblând ceva mai devreme la morții noștri. Adică, în ultimă instanță, la integritatea fizică și mintală a fiecăruia dintre noi, pe care, iată, n-o vedem subminată doar de relele alcătuiri sociale, ci și naturale. Căci, aparent, pandemia asta s-a declanșat nu că a fost scăpat un virus din laborator, ci s-a produs pe cale naturală.
A scăpat, n-a scăpat din laborator, cert este că ne-a dat peste cap. Aproape că mai nimic nu mai putem gândi și face în afara lui. Nici viața, nici dragostea, nici puterea, nici guvernarea. Cu atât mai mult viitorul. Drama astăzi este că nu mai știm să distingem adevărul de neadevăr. Cine-l deține? Privitor, desigur, și la Covid! Și nu atât cine l-a făcut sau cine i-a dat drumul, dar mai ales la cine are antidotul, vaccinul, tratamentul. Căci, acela care deține răspunsul – dacă-l deține și nu doar ne manipulează – are idee în bună măsură și ce trebuie să facem în viitor. Punând frica la bătaie. Continuăm să ne vaccinăm, ca să rezistăm atacului parșiv al celui de al cincilea val, aplecăm urechea la zvonurile cum că actualele vaccinuri nu par să fie așa de eficiente? De aici, înflăcărarea unora sau altora, patima pusă inclusiv în proteste de stadă.
Rezolvăm ceva cu asta? Eu cred că da. Cu tact, cu răbdare, cu înțelgere, cu violență chiar, va trebui să înțelegem că orice ni se întâmplă, social sau politic, natural, ține de minea noastră, de judecățile noastre, de convingerile noastre. Culmea, nici măcar Ceaușescu n-a crezut în final că este posibilă viață politică fără mai multe partide. ”Am greșit”, recunoaște deschis. Dar noi, astăzi, recunoaștem deschis că, politic și mai ales social vorbind, am aflat sistemul de guvernare care să răspundă structurii și intereselor noastre?
Recunoaștem sau nu, dar vedem bine ce se întâmplă în jurul nostru, de la dreptul de a putea sau nu merge la un magazin ori la un teatru, până la acela de a merge la muncă. Iată, paradoxal, în lume, toate cele trei forme de guvernare – regalitatea, statul nobiliar, democrația – nu mai găsesc forma cea mai potrivită să asigure drepturile omului. La existență, la libertate, la fericire! Are, logic și istoric, fiecare sistem defectele lui. Pe scurt! Regalitatea pune sub semnul întrebării capacitatea unei minți de a putea domina toate problemele politice. Motiv pentru a fost creat statul nobiliar. Dacă la rege există riscul de a deveni un dictator, un tiran, nobilitatea are tendința de a deveni o castă dominatoare, coruptă. O oligarhie! Și așa s-a recurs la varianta a treia, cedând democratic puterea poporului. Unde și aici există riscul anarhiei. Atunci, care-i soluția? Încotro?
Da, nu știu dacă toată lumea este conștientă sau nu, dar la această întrebare trebuie să răspundem, ca să ieșim din fundătură. Căci, să recunoaștem, la sfârșit, ori la început de an, suntem într-o fundătură – că-i spunem criză sanitară, morală, financiară, socială, energetică, economică etc. – căreia nu-i vom afla ieșirea, dacă nu vom găsi soluția naturală. Subliniez, naturală! Așa cum și propunea, în antichitate, Platon, când s-a confruntat cu dilema asta. Și pe care a tratat-o în Republica. Anii au trecut, vreo două mii, dar pe drumul ăsta n-am făcut cine știe ce pași. Continuăm să ne întrebăm dacă sunt sau nu sunt eficiente vaccinurile produse de Big Pharma. Mă rog, nu doar de ei, dar mai ales de ei. Apropo de virusul Omicron care, iată, irumpe în valul cinci. De aici, o mie și una de întrebări: alegeri în primăvară, cum ieșim din iarnă, nevătămămați, supraviețuiesc instituțiile HoReCa, dar IMM-urile, ne ajung gazele, curentul, mâncarea?…
Viitorul? Trebuie să dăm mai întâi un răspuns politic, serios și disciplinat, după care, da, pot veni și soluții economice, sociale. Altminteri, vorba filmului recent, ne mocirlim într-un talmeș-balmeș ciudat. Tare ciudat! Și, desigur, de blamat! Iată, de gazetari mai întâi.
