Ieri dimineaţă, majoritatea şoferilor care veneau dinspre Piteşti către Curtea de Argeş au fost opriţi la intrarea în municipiul Basarabilor. Observând în zonă mai mulţi poliţişti, conducătorii auto au crezut că este vorba despre vreun control mai amplu şi s-au conformat indicaţiilor agtenţilor rutieri. Ulterior au aflat că era vorba despre un studiu de trafic care se face zilele acestea la Curtea de Argeş, necesar inclusiv pentru planul urbanistic general la oraşului, iar prezenţa politiştilor era pentru fluidizare circulaţiei şi sprijinirea celor care efectuează studiul. O operaţiune similară a avut loc zilele trecute şi pe strada Valea Iaşului, când la fel intrarea în Oraşul Regal a fost blocată.
Un studiu de trafic a blocat intrarea în Oraşul Regal
Advertisement
Advertisement