Are 81 de ani, este o femeie simplă și neșcolită de la țară, scundă și grasă, deși spune că o vrabie mănâncă mai mult decât ea, plină din cap până pe tălpi de„bube” mari și mici apărute în urmă cu câteva luni și tratate „cu creme și buline pe care le prezintă ăia la televizor”.
„Dom’ doctor, sunteți ultima mea speranță. V-a recomandat și primaru’ și preotu’ din sat. Dacă nici de aici nu mă cunosc, după ce că am avut toată viața numai necazuri, intru în post negru, până mă ia Cel de Sus. O să-mi pară rău, da’ nu mai rezist. Las în urmă cinci copii, opt nepoți și opt strănepoți.
Când aveam 17 ani, m-am măritat cu un drac împielițat, care era cu 11 ani mai mare decât mine. După ce că nu avea pic de suflet din născare, a devenit un alcoolist care mă bătea de câteva ori pe zi. Nu-i păsa nici de vecini, nici de copiii noștri sau de rude. Se apuca de băut de la prima oră a dimineții și când se îmbăta ziceai că e animal turbat: i se roșeau ochii din cap, urla, înjura și se punea cu pumnii sau cu picioarele pe mine. Bea orice îi pica în mână ori țuică de-a lui ori tărie, bere, vin de la cârciumă. Nu ierta nici zeama în care erau prunele la fermentat. Lua o cană din aia de tablă, o umplea și o dădea pe gât. Odată, am vândut un vițel și toți banii s-au dus pe băutură.
Iarna mă dădea afară din casă în ger și până îmi spuneau copiii că l-a luat somnu’ mă băgam în fânu’ din pod. Banii din salariul lui nici nu-i vedeam. Greul cădea pe mine, care trudeam la globalul CAP-ului. Dimineața pe la 6, când se trezea din somn, bea rapid o cană cu țuică, pe burta goală. Dacă era zăpadă, îl puneau copiii într-o târlie de-a lor, din lemn, și îl duceau în drum, unde venea o rată specială de navetă ca să-l ducă la mină, în schimburi.
A murit când avea 71 de ani. L-a luat Dumnezeu cam târziu, față de câte rele a făcut. Zice lumea că trăia cu o femeie de servici și-au fost puși amândoi la gazeta de perete”.
