Un șofer de 77 ani a ucis cu mașina un bărbat care trecea strada în Argeș.
Un accident rutier cu victimă pieton s-a produs în comuna Merișani, satul Dobrogostea. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat, de 77 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN7 C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, în localitatea Dobrogostea, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat un pieton, un bărbat de 56 de ani, din comuna Merișani.
În urma accidentului, pietonul a fost accidentat grav și, în ciuda manevrelor de resuscitare, efectuate de echipajele medicale, a fost declarat decesul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
(Foto: descriptiv)