Un șofer beat a ajuns cu mașina în curtea unei case din Argeș.
În seara zilei de 01 iunie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Recea, a avut loc un eveniment rutier, în care un autoturism s-a răsturnat pe plafon.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au depistat un bărbat de 34 de ani, din Recea, care a condus un autoturism pe DC122A, și, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în gardul unei gospodării și s-a răsturnat pe plafon.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit ușor.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 și 336 din Codul Penal.
Foto: descriptiv