Deşi e greu de crezut, Poliţia Argeş are un singur şef şi… niciun adjunct.
Aşa cum v-am informat, după ce împuternicirea la comanda poliţiei argeşene a lui Bogdan Berechet a expirat, atribuţiile de inspector-şef au fost preluate, pe perioadă nedeterminată, de adjunctul Cosmin Gabriel Gherge. Problema e că a expirat şi împuternicirea de adjunct a lui Iulian Olteanu, care a revenit pe funcţia deţinută anterior, cea de şef al Poliţiei Piteşti. Cel care a asigurat interimatul în această perioadă, Gheorghe Avram, a fost împuternicit ca adjunct al şefului poliţiei municipale. Iar Florin Stan, care ocupase funcţia de adjunct, a revenit ca împuternicit la conducerea Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti. Şi uite aşa poliţia judeţeană are un singur şef, Gabriel Gherghe, care trebuie să se ocupe de toate. Sigur, activitatea instituţiei nu este afectată, dar e anormal ca responsabilităţile actului de comandă să stea pe umerii unui singur om. Se aşteaptă ca, totuşi, conducerea Ministerului Afacerilor Interne să ia o decizie în acest sens până la organizarea concursului pe post.