Întâmplarea a făcut ca, în clipa în care m-am hotărât să scriu acest articol, la televizor să fie transmise noi informaţii despre conoravirusul care a împânzit planeta cu o nouă tulpină. Iar concluzia la care am ajuns este că, în lumea actuală, extrem de interdependentă, oamenii şi ţările nu-şi mai pot rezolva pe cont propriu multe probleme. Avem nevoie unii de alţii. Nevoia aceasta este necesară şi pentru că problemele sunt ale tuturor, nu numai ale unui popor sau continent. Din păcate, văd cu toată claritatea că vechea mea credinţă în posibilitatea de organizare raţională a lumii, acel vis de demult despre împărăţia milenară, unde stăpânesc pacea şi buna înţelegere, a început să se clatine. Azi e virusul asiatic, mâine – un act terorist, poimâine – criză economică; toate acestea şi multe alte asemenea probleme fac ca lumea să afecteze certitudinile noastre metafizice. Or, cât de diferit arăta lumea omului medieval! Atunci pământul se afla în centrul universului, în jurul lui se rotea un soare grijuliu, dătător de lumină şi căldură şi toţi oamenii ştiau exact ce trebuie făcut şi cum trebuie să se poarte pentru a ajunge din vremelnicia pământească într-o existenţă veşnică şi fericită. Astăzi, însă, acest vis medieval ne-a părăsit, noi având, în schimb, idealul certitudinii materiale, al bunăstării individuale, care ne va ajuta să urmăm sfatul lui Stephen Hopkins, fizicianul englez, acela de a emigra pe alte planete întru salvarea noastră.

Prin urmare, aş putea compara conştiinţa actuală universală cu sufletul unui om care a suferit o comoţie fatală, în urma căreia şi-a pierdut cu totul siguranţa. Am ajuns, aşadar, la un punct critic. Marea în care navigăm e plină de stânci primejdioase. Iar dacă nu vom avea un jurnal de bord, vom fi mărturia unui eşec care va însemna mai mult decât o înfrângere de ţară, ci una planetară. Mai ales că tendinţa noastră este înspre expunerea publică a celor mai dureroase răni pe care le pot avea fiinţele umane. Motiv pentru care avem nevoie şi de un simţ al responsabilităţii universale. Este vorba de responsabilitatea noastră colectivă şi individuală în acelaşi timp, să ne protejăm de problemele globale, să-i sprijinim pe cei mai slabi dintre noi, să protejăm şi să păstrăm mediul în care trăim. Din păcate, astăzi, nivelul nostru global se află cu câteva sute de ani în urma conştiinţei individuale. La nivel planetar trăim cu două sau trei sute de ani înapoia timpurilor noastre. Viaţa colectivă a naţiunilor lumii nu este la zi. Şi nici viaţa medicală. A fost nevoie de un an pentru a descoperi un amărât de vaccin. Deci, mai multe luni, noul virus a făcut ravagii la nivelul sănătăţii noastre, dar şi la cel nivel economic. Însă, mai presus de toate, acest virus ne-a devastat atitudinea spirituală. Virusul ne dezvăluie faptul că lumea e nepregătită să-şi rezolve problemele în mod global, chiar dacă este pentru prima dată, de mulţi ani, când putem vorbi de o singură „cetate terestră”, visată de Sfântul Augustin. Dar o cetate cu o civilizaţie atât de neuniformă, încât seamănă cu un ecran transparent, cu una dintre acele vitrine în care se înşiră zeci de televizoare, fiecare emiţând un alt program, cu alte imagini şi alte personaje, ce pot fi urmărite în acelaşi timp.

Este vorba despre o civilizaţie îmbibată de principiile logicii aristotelice. O logică infirmată de un Hopkins, de exemplu, care era de părere că în lumea asta nu mai e nimic logic în mod definitiv. În „găurile negre” intră atât universul, cât şi gândirea umană.

Prin urmare, problema lui Covid-19 ne dăzvăluie faptul că lumea încă se compune din cioburi, din fragmente inegale, intersectări, fiind absentă de acele reprezentări de ansamblu utilizabile atunci când această lume este în pericol, în ansamblul ei. Lucru acesta se va observa evident după ce va trece şi noul conoravirus. Atunci, cei afectaţi vor căuta să se salveze pe seama celor mai slabi. Ţările bogate ale lumii se vor afla într-o adevărată luptă pentru resurse. De altfel, caracterul fragmentar al acestei lumi planetare împiedică eforturile unor oameni de bună credinţă de a o feri de haos. Ei ştiu că s-a luat din natură mai mult decât aceasta a putut să refacă. De aici, mulţimea calamităţilor naturale, de la încălzirea globală la eventuale pandemii. Pământul a ajuns un fel de corabie a lui Noe într-o nouă apocalipsă. Iar dacă omul nu se va trezi, el va mai naviga în derivă o vreme şi apoi se va izbi de alte stihii.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio