# În corpul A, supus reabilitării, sunt gata cinci săli de clasă
Un şantier asumat, care are mari şanse să-şi încheie treaba înainte de termen, se află la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti. Aici, noul an şcolar debutează cu cinci săli de clasă funcţionale în corpul A, supus reabilitării. Spaţiile renovate în vară, dotate cu bănci, scaune şi table „din ţiplă” se află la etaj.
Vinerea trecută, femeile de serviciu spălau geamurile, iar muncitorii făceau ultimele retuşuri la instalaţiile electrice. Lucrările la această clădire de patrimoniu se vor încheia la finele anului calendaristic, în condiţiile în care contractul constructorului „expiră” în februarie 2018. Biblioteca, amfiteatrul, cancelaria şi alte opt săli sunt în curs de amenajare, operaţiunile specifice fiind executate în paralel cu procesul educativ.
În anul şcolar 2017-2018, peste 1.260 de elevi de la „Brătianu” învaţă în corpul B, reparat din temelii, respectiv într-o aripă a corpului A (la etaj, unde au fost reabilitate primele cinci săli de curs).