N-aș pune semn de întrebare la titlu, deși am o oarecare îndoială că-l percep eu bine pe prefect. Cel puțin la emisiunea TV de joi mi s-a părut a fi așa. Adică încercat de regretul că a candidat și că nu trebuia s-o facă. Apoi, că a pierdut confruntarea cu dl. Mînzînă, de la PSD. Ambii, autentici în ce privește profilul politic.
Dar, desigur, fiecare cu drumul lui. Au și altă vârstă, au și alte principii de viață. Și alte idealuri. Dar, mă rog, nu despre dl. Mînzînă îmi propun eu azi să scriu, ci despre dl. Emanuel Soare, un lector universitar cu o gândire liberală care a fost de acord să-și schimbe cariera. De la una sigură, respectabilă, universitară, la una discutabilă, fiindcă în politică niciodată nu ești sigur de continuitate. Mai ales când nu prea acționăm în baza unor principii ferme, de viață și profesionale, ci alunecăm pe gheața subțire a unei bombăneli generale.
Nu știu dacă dl. Soare s-a supărat sau nu când a citit editorialul „Merg sau nu la vot?”, scris cu trei zile înainte de alegeri, în care eu îl defineam ca „fost și viitor prefect”, adică indirect spuneam că nu va câștiga competiția electorală, că va reveni la Prefectură. Și, iată, a revenit. A făcut bine sau nu? Eu zic că da, fiindcă liberalii argeșeni, ca să devină un partid în stare să țină piept cu brio social-democraților ‒ dar nu doar lor, ci și generațiilor mai noi, care-și arogă dreptul de a călări pe un cal alb ‒ au nevoie de resurse umane călite în focul vieții, în confruntări, în bătălii politice reale, nu simulate ca la școală. Or, acum este destul loc de confruntare pe scena politică, scăldată în erori, orori, derogări, degradări, gafe, lovituri sub centură, ostilități masive. Ș.a.m.d. Dacă știi să înveți, erorile te călesc.
La Argeș, dacă nu greșesc eu, a venit vremea ca liberalii să-și construiască o redută. Una redutabilă, nu ca până acum, încropită de la o bătălie la alta. Și cum să edifici o structură politică forte, dacă nu cu oameni dezghețați? Cu oameni care au în sânge spiritul liberal. Și ca să fiu mai bine înțeles, am să apelez la o poveste din mitologia liberală. Care poveste spune că un vrăjitor, în căutare de ucenic, dă un test la trei pitici. Întinde mâna dreaptă, răsfiră degetele și întreabă: „În care deget stă puterea de a controla lumea?” Niciun pitic nu ghicește. Dar vrăjitorul îl remarcă totuși pe unul dintre ei și-l abordează interesat: „Care a fost primul tău impuls când ți-am arătat degetele?” „A fost o prostie ‒ se scuză piticul. Am fost tentat să-mi arăt propriul deget.” „Bravo, i-ar fi zis vrăjitorul, ăsta e răspunsul corect. Deocamdată îți lipsește încrederea în tine, dar ai timp s-o cultivi. Fă-o!”
Mda, cam așa stau lucrurile și cu dl. Soare. E tânăr încă, are deci energie și stă cu fața la viitor, se simte încă liber să-și creeze propria „dhrama”. Politică. Este liber s-o facă într-o societate democratică, chiar dacă subminată de interese, vanități, neadevăruri. Mai trebuie totuși să creadă că succesul public hotărăște soarta valorilor. Și mai este bine să știe că valorile manipulate se diluează cu timpul, dispar. Prin urmare, nu trebuie să pună la suflet că a pierdut postul de președinte al C.J., să nu îmbrace, așadar, haina unui resentimentar. Să se uite bine în raniță, că acolo este bastonul de mareșal.

Distribuie pe Facebook