Stagiunea teatrală se reia la Piteşti săptămâna viitoare, în plin proces de desfăşurare a concursului de management organizat la sediul Consiliului Judeţean Argeş pentru Teatrul „Al. Davila”.
Dosarele de concurs şi proiectele de management se depun până la 19 septembrie; notele obţinute la această primă etapă se comunică până cel târziu la 3 octombrie. La 10 octombrie se susţin proiectele de management în cadrul interviului, rezultatele afişându-se în aceeaşi zi. La 14 octombrie, după rezolvarea eventualelor contestaţii, va fi aflat numele câştigătorului.
Proiectele de management sunt elaborate de candidaţi fără a fi personalizate, fără semnături şi fără indicii privind identitatea autorului.
Simona Brătulescu, vicepreşedintă a CJ Argeş, ne-a informat că, deocamdată, şi-au depus dosare pentru concurs regizorul suedez Zoltan Schapira şi saxofonistul George Diaconescu.
Zoltan Shapira a regizat trei piese din repertoriul teatrului din Piteşti: „O scrisoare pierdută”, „O mireasă de împrumut” şi „Soldatul la datorie”. George Diaconescu, şeful secţiei Estradă, a participat şi cu alte ocazii la concursul pentru şefia teatrului. Lista înscrierilor rămâne deschisă până luni.
În cazul în care niciun participant nu obţine media minimă 7, procedura de concurs se reia în termen de 30 de zile. De notat şi faptul că, faţă de examenele precedente, de data asta condiţiile de participare sunt mai permisive pentru aspiranţii la postul de manager al teatrului din Piteşti (privind studiile universitare de licenţă şi experienţa în management). Vă reamintim că la „Al. Davila” interimatul este asigurat de juristul teatrului, Araxi Negoşanu.
Mirela NEAGOE