Problemele pe care le-au creat urşii în ultima perioadă se ştiu. Le cunosc oamenii de rând, autorităţile, factorii de decizie. Situaţia e complexă, iar până la soluţionarea ei, fiecare încearcă să se păzească aşa cum poate de sălbăticiunbile pădurii. Un argeşean, bun cunoscător al florei şi faunei, impresionat de dramele petrecute, are câteva sfaturi pentru cei care, din nefericire, se întâlnesc cu vreun Moş Martin fioros.

Faimă naţională

La prima vedere, Nicolae Onu este un pensionar oarecare. Prima parte a veiţii şi-a petrecut-o în iureşul marelui oraş, apoi s-a retras la ţară, în comuna Băiculeşti. Se distinge de consătenii săi prin pasiunea pe care o are pentru natură, plante şi animale. Şi nu ne referim la cele din ogradă, ci la flora şi fauna judeţului nostru, pe care omul îl consideră binecuvântat de Dumnezeu prin diversitatea formelor de relief. Doar mare nu avem, în rest în Argeş găsim şes, deal, munte, râuri şi o bogăţie de plante, animale şi păsări pe de-asupra, specifice fiecărei zone.

Nicolae Onu trăieşte aproape în exclusivitate numai cu ce-i oferă pădurea! Mure, afine, alune, ciuperci, rădăcini. Le ştie pe fiecare după aspect şi miros, cunoaşte când este perioada recoltatului. Îşi face vara şi toamna provizii pentru iarnă, mai ales ciuperci pe care le pune la uscat. Cei care-l cunosc rămân uimiţi de câte ştie, omul vorbind ceasuri întregi despre plante de leac şi ceaiuri pentru orice afecţiune. Fără să-ţi propună, şi-a creat o faimă naţională, oameni din multe zone ale ţării, dar mai ales bucureşteni, venind periodic la Băiculeşti pentru a-i cere sfaturi.

Întotdeauna N. Onu recomandă tratamente naturiste, dar precizează că omul bolnav trebuie să nu renunţe nici la medicamentele pe care i le-a prescris doctorul, deoarece există riscul ca organismul să fie „bulversat” de o asemenea schimbare bruscă. Mai mult decât atât, orice recomandare a unei plante este însoţită de sintagma „Nimic fără Dumnezeu”, pentru că nu planta în sine face miracole vindecând afecţiuni, ci puterea pe care Regele Universului a pus-o în planta respectivă.

Mormăie şi… pleacă

Pentru că de ani buni îşi petrece timpul mai mult prin păduri, N. Onu a căpătat darul cunoaşterii, prin observaţie, a păsăretului şi animalelor. Nicio taină a lor nu a rămas nedescoperită. Aşa se face că a devenit admirator al vulpilor care au puterea de a hipnotiza de la distanţă! Este uimit şi de căprioare – acestea nu se culcă decât în locul în care nu se întâlnesc curenţii de aer – ori de inteligenţa şopârlelor. Umblând atâta timp prin zone dintre cele mai izolate ale pădurilor, evident, omul s-a confruntat cu pericole. Le-a făcut faţă, a scăpat de fiecare dată nevătămat şi, cunoscând tainele lighioanelor, e convins că nu i se poate întâmpla nimic, decât dacă îşi pierde vigilenţa.

Impresionat de dramele oamenilor care s-au întâlnit cu ursul şi au rămas mutilaţi pe viaţă, N. Onu ne dezvăluie o metodă sigură de alungare a animalului. Evindent, nu se referă la cazurile în care inconştienţii se apropie de urs pentru a-l „servi” cu ciocolată sau pentru a şi face selfie!

Iată ce trebuie să reţinem: „Incontestabil, ursul se teme de om. Dacă îl vedem însă de la distanţă că vine spre noi, nu trebuie să fugim, nici să ne urcăm în copac. Nu avem armă, ci mâinile goale, tragem aer în piept, ne facem o cruce şi, cu cea mai mare putere de care suntem capabili, lovim pământul cu piciorul, în mod repetat. Veţi observa că ursul se opreşte, derutat.

Ce se întâmplă? Prin pământ, datorită loviturilor noastre de picior, se propagă nişte unde, să le zicem vibraţii pe înţelesul tuturor, insesizabile pentru om. În schimb, prin „perniţele” tălpilor lui, ursul le receptează, le percepe. Şi atunci începe să-i fie frică. Mormăie cât mormâie şi se retrage, se face nevăzut…

N. Onu susţine că metoda este testată cu succes, dar precizează că depinde de condiţiile fiecărui caz, de cât de tare lovim pământul şi, cel mai important, distanţa la care se află animalul; dacă ne trezim cu el la doi metri în spatele nostru, nu mai avem timp nici pentru ultima rugăciune. De asemenea, tot în situaţia în care-l vedem pe Martinică venind spre noi de la distanţă, dacă avem un toiag, o bâtă mai groasă, va face stânga-nprejur.

„Trebuie să lovim cu putere, în mod repetat, tulpina unui copac. Cu grijă, totuşi, să nu rupem bâta. Prin lovire, se produc nişte zgomote, evident, dar e vorba, la fel, despre vibraţii care îl fac pe animal să-i fie frică. Nemulţumit, se va opri din goana lui şi va pleca”.

Cum încă nu s-a terminat perioada concediilor, amatorilor de drumeţii montane le recomandăm să ţină cont de sfaturile lui Nicolae Onu. S-ar putea să le salveze viaţa.

Distribuie pe Facebook