Întunericul lui Dostoievski, cu „Idiotul” său, s-a ridicat din nou și ne-a pus în bătaia armei. Armă care se află în mâna lui Putin. Capul care a reabilitat în bună măsură Imperiul rus. Ce face acum cu ea? Amenință, bombardează, negociază, iar pe noi, aproape lumea întreagă, ne terorizează.
Cum de s-a ajuns aici? Să nu fi înțeles Occidentul, americanii că Putin e un om teribil, că, după 11 septembrie, conflictul cu Moscova este iremediabil. Într-o lume care caută să se reașeze, nu atât religios, cât social, politic și… militar. Cu imaginea aprinsă de dorința de a reface „Maica Rusie”, omul teribil a pornit decis să rescrie istoria în granițele de altădată. Revizionism curat! Cu riscul declanșării celui de-al treilea război mondial.
Lucru care ar fi trebuit să dea de gândit. Dar n-a dat. Un accident fabulos care, iată, produce unul și mai cumplit, atârnând deasupra capului nostru ca o sabie a lui Damocles. Tunurile bubuie la granițele noastre. Românii, deși săraci, își dau și mâncarea de la gură, și haina de pe ei ca să ostoiască suferința refugiaților.
Este, fără îndoială, o zguduire istorică. Cu eroi și victime, sacrificate pe altarul Imperiului rus, așa cum și-l doresc unii și pentru care chiar se bat. Ba, se bat chiar și când nu este cazul. Cum se întâmplă cu ministrul de externe ucrainean care declară că dorința Republicii Molodova de a fi primită în UE la pachet e ca și cum ai atașa, la trenul accelerat al Ucrainei, un vagon care n-are ce căuta aici. Dar, la urma urmei, de ce mă miră această declarație, de vreme ce istoria ne furnizează o serie de gesturi neprietenești față de români: teritorii din Basarabia ocupate și azi, obstrucționarea Marii Uniri, răsturnarea intenționată a navei Rostok, soldată cu imense pagube materiale, anexarea Insulei Șerpilor prin Tratatul de la Neptun ș.a.m.d.
Nu cred că este cazul să revin acum asupra unor asemenea gesturi, neprietenești. Ele evidențiază totuși, prin comparație și fără resentimente, solidaritatea poporului român cu vecini năpăstuiți de colosul rusesc.
O lecție pe care sperăm să o înțeleagă. Dar și noi. Despre prietenie. Parcă Grigore Vieru spunea că aveam noi, românii, o hibă: pe străini îi tratăm cu milă, iar pe ai noștri cu ură.
Mă rog, asta nu-i de azi, nici de ieri, ci mai de demult, dar acum erorile și ororile militare sunt greu de văzut și de crezut, așa cum sunt ele înfățișate opiniei publice. Adevărate sau manipulate! Nu mai știi ce-i adevărat și ce-i minciună. Când urmărești pe sticlă bătălia pentru Kiev parcă-i bătălia pentru Stalingrad, ori baia de sânge pe plaja Omaha, la debarcarea aliaților în Franța. Sau, mai la zi, conflictul ruso-cecen. Inteligența pare să fi evadat din istorie. Inteligența occidentală și intelighenția rusească. Cu glasul armelor tună, ca și altădată, colonialismul. Cultural, social, politic și militar. Cine i-au fost părinții? La focul exploziilor, ard iluziile noastre de bine, de sănătate, de pace și prosperitate. La focul unui război dement!
Iar până una, alta, dăm fuga să facem rezerve de benzină, de ulei, de făină sau mai știu eu ce. Că vine o criză alimentară care va lovi din plin întreaga Europă. Asta și din cauza unui război dement. Dar nu doar a lui.
