Primăria Piteşti a transmis Companiei Naţionale pentru Investiţii un proiect pentru construcţia unui pasaj rutier în zona Craiovei – Târgul din Vale, peste bulevardul Republicii, solicitând finanţare în acest sens. CNI a inclus investiţia pe lista sa de lucrări, iar în prezent este în derulare procedura de achiziţie publică a serviciilor de proiectare, reactualizarea studiului de fezabilitate şi alte documentaţii necesare. Valoarea acestui proiect este de 22 milioane euro. Piteştiul se confruntă cu mari probleme din punct de vedere al traficului rutier, unele zone fiind aproape blocate în anumite momente ale zilei. Chiar dacă a fost lărgită Calea Craiovei pe sensul de coborâre, proiecţiile privind traficul de maşini în zonă arată că pasajul rutier suprateran este soluţia cea mai bună. Până în prezent, un singur pasaj rutier aerian a fost construit în Piteşti (cu bani europeni), cel de la Podul Viilor, dar procedurile au durat ani buni. Un alt proiect pentru un pasaj rutier este pentru strada Lânăriei (Prundu – Tudor Vladimirescu), dar acesta ar urma să fie construit cu bani privaţi de o companie care vrea să facă un mall în zona respectivă.
Un proiect numit dorinţă: pasaj suprateran pe strada Craiovei
Advertisement
Advertisement