Un primar iubit de musceleni, printre „Excelenți” la Premiile Ziarului Argeșul.
Ca o recunoaştere a activităţii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute în administraţia publică locală, Vasile Tudorel Miriţă, primarul comunei Schitu Golești, a fost nominalizat la „Premiile de Excelență” ale „Argeșului”, ediția 2024, iar până în acest moment, în contul său au fost adunate, de la susținătorii săi din Muscel, 58 de voturi.
Aflat la al treilea mandat, Vasile Tudorel Miriţă a renunţat la funcţia publică stabilă de secretar al unităţii administrativ-teritoriale pentru funcţia eligibilă de primar din dorinţa de a contribui substanţial la creşterea calităţii vieţii consătenilor săi. Și a reușit cu prisosință!
Punerea în valoare a bunurilor din domeniul public sau privat comunal și accesarea de fonduri europene au reprezentat câteva dintre ambiţiile celui mai iubit primar din Muscel.
Sub „bagheta” lui Vasile Tudorel Miriță, domeniul investițional în producție s-a dezvoltat mult în această localitate care a devenit atractivă și pentru companiile de retail.
Situația actualizată la zi – AICI: Nominalizări la Premiile de Excelență ale ziarului Argeșul, ediția XXIII, anul 2024.
Votează și tu!
Îți poți exprima opțiunea trimițând redacției mesaje pe numerele de WhatsApp 0737.035.999 / 0720.065.068, pe paginile noastre de Facebook și Instagram: ziarulargesul.ro și pe adresele de e-mail: argesul@gmail.com / contact@ziarulargesul.ro, cu specificarea numelui și funcției celui nominalizat.
Desemnarea câștigătorilor la „Premiile de Excelență ale ziarului Argeșul” va avea loc într-un spectacol de gală, la data de 20 noiembrie 2024.
Important!
Fiecare persoană care trimite nominalizări își exprimă implicit acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor sale cu caracter personal de către Argeșul Liber S.A., în scopul îndeplinirii activităţilor specifice (“Premiile de Excelență” ale Argeșului – ediția XXIII, 2024 – Nominalizări), cu respectarea prevederilor legale. Fiecare dintre acestea își exprimă automat acordul că a fost informat/ă că datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Un Comentariu
Anonim
De ce tot veniti cu oameni din politica cautati in alta parte oameni de calitate