Deşi mesajul evanghelic al lui Hristos e limpede: „Ca toţi să fie una…”, deocamdată Bisericile surori, Ortodoxă şi Catolică, sunt despărţite. Până la momentul istoric la care mulţi visăm şi nu ştim dacă îl vom mai apuca, „unirea” se vede în plan concret, la nivelul oamenilor obişnuiţi. Aşa se face că în fiecare marţi, mulţi ortodocşi participă la slujba din biserica romano-catolică Sf. Ap. Petru şi Paul, la fel cum, parohul catolic a mers la slujba Învierii de la Catedrala Sf. Gheorghe sau s-a alăturat „Marşului pentru Viaţă” desfăşurat în această primăvară pe Strada Mare din Piteşti. Acum, în mod imaginar, doi preoţi ai confesiunilor de care am amintit îşi dau din nou mâna întru ajutorarea unui credincios.
E vorba despre Remus Ştefan, fost jurnalist, foarte talentat, care s-a lăsat de meserie din cauza problemelor personale. Cel care a impresionat lumea gazetărească argeşeană prin osteneala cu care-şi scria articolele la computer folosindu-se de unica lui mână, cea dreaptă, a fost de-a lungul ultimilor ani, singurul sprijin al fratelui său bolnav. Cu un curaj remarcabil, Remus Ştefan a înfruntat toate greutăţile şi rareori s-a plâns de situaţia sa nefericită. Pentru că nici o locuinţă nu deţine, o lungă perioadă de timp, cei doi fraţi au stat într-un apartament din centrul Piteştiului, graţie bunătăţii preotului Paul Stănescu de la biserica Mavrodolu. Slujitorul Domnului, împlinind porunca iubirii semenilor la care ne îndeamnă Hristos, a achitat din propriul buzunar cheltuielile aferente, atât chiria cât şi utilităţile.
Trebuie precizat că gestul preotului a venit în completarea mărinimiei de care a dat dovadă George Cherecheş, parohul bisericii romano-catolice din Piteşti. Acesta, impresionat de situaţia celor doi fraţi necăjiţi, i-a găzduit două ierni, punându-le la dispoziţie un spaţiu generos al unei anexe din incinta parohiei de pe Strada Mare. Desigur nu doar ei au sărit în ajutorul fraţilor Ştefan însă se vădeşte mai pregnant solidaritatea dintre cei doi nobili preoţi care aparţin unor biserici diferite. Acum Paul Stănescu şi George Cherecheş se vor uni în rugăciune pentru robul lui Dumnezeu, Remus, aflat într-o perioadă grea a vieţii sale. Pe lângă problemele de sănătate ale iubitului său frate, Remus Ştefan trebuie să facă faţă şi unei boli care-i chinuie trupul. Deşi la prima vedere diagnosticul este descurajanat şi necesită tratament de lungă durată, Remus nu se dă bătut. Ba dimpotrivă, scrâşnind din dinţi, se ridică în fiecare dimineaţă din pat, motivat de faptul că este unicul sprijin al fratelui său.
Ca unul care a petrecut perioade lungi prin mănăstiri, vieţuind printre monahi, Remus ştie că puterea divinităţii e nemărginită. Şi nu se teme şi nici nu deznădăjduieşte. Nici n-ar avea cum, având aşa prieteni precum Paul Stănescu şi George Cherecheş. Când un preot ortodox şi unul catolic îngenunchează împreună, rugându-se pentru tine, vezi desluşit cum mila lui Dumnezeu pogoară asupra-ţi.
4 Comentarii
elenadelia40@yahoo.com
E de-a dreptul impresionanta atitudinea celor doi preoti! È un bun inceput in (re)unificarea Bisericii. Doamne-ajuta!
Anonim
Părintele Paul Stănescu este un preot cu har și cu o iubire față de aproapele nostru extraordinară, cu siguranță rugăciunile dânsului împreună cu cele ale preotului catolic vor avea putere în vindecarea dlui Remus ! Doamne ajută la toată lumea !
Anonim
Sa il ajute Dumnezeu pe Remus cu sănătate! Celor doi preoți sa le dea Domnul putere si har!
Virgil Savu
Celor doi preoți trebuie ca primăria să le acorde titlul de Cetățeni de Onoare ai Piteștiului. Adică unul ca Adi Mutu merită și ei nu? Rusine primarului dacă nu ia în seamă această propunere. Dacă sunteți de acord cu mine, susține-ți această idee, nu că este a mea dar cei doi preoți ar fi exemplu pentru alți purtători de sutană.