În cursul zilei de 27 iunie a.c., în timp ce se îndrepta spre casă cu familia, pe strada 1 Decembrie 1918 din Pitești, plutonierul adjutant Lăcraru Constantin Sergiu a observat un bărbat căzut în stradă, în jurul căruia se strânsese multă lume.
Instinctul de salvator l-a îndemnat să acționeze imediat și, cu stăpânire de sine și profesionalism, l-a evaluat pe bărbat și a observat că acesta abia mai respira și prezenta puls slab. În doar câteva momente, starea bărbatului s-a înrăutățit și, pentru că intervine la astfel de cazuri zilnic, pompierul argeșean a cunoscut semnele instalării unui stop cardio-respirator și, conștient de faptul că fiecare secundă contează, a început, imediat, masajul cardiac.
În sprijinul colegului nostru, a acționat și o doamnă asistent medical din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, care, de asemenea, se afla în trecere prin zonă.
Împreună au efectuat manevre de resuscitare, până la sosirea unui echipaj al Ambulanței, dar și ulterior, până la preluarea bărbatului de către echipajul medical, în vederea transportării la spital.
Bărbatul a fost preluat cu puls și tensiune bună, fiind intubat ulterior.