Pomul care a devenit amintire…
Cât timp a păstorit parohia Mavrodolu din centrul Piteştiului, preotul Constantin Onu a reuşit să menţină o stare de înalt nivel duhovnicesc. Succesorul său în funcţia de paroh, Victor Sturzeanu, îi continuă cu brio opera, însă a luat o decizie controversată, iar enoriaşii s-au împărţit în două tabere…
Continuitate în duh
Deşi nu este impresionantă prin dimensiune, Biserica Mavrodolu constituie un punct de interes pentru credincioşii piteşteni şi nu numai. Prin slujbele săvârşite după un tipic asemănător cu cel de pe Muntele Athos şi, nu în ultimul rând, cu harul său de duhovnic care i-a adus faimă naţională, preotul Constantin Onu a reuşit să creeze un „spirit” al locului, resimţit de toţi cei care trec pargul lăcaşului de cult. Făcând ascultare, preotul Victor Sturzeanu, din comuna Corbi, a ajuns paroh la Piteşti şi a reuşit să le câştige repede încrederea enoriaşilor care erau obişnuiţi cu părintele Onu. Deşi s-a renunţat la slujbele din timpul nopţii, noul paroh a continuat mare parte dintre proiectele social-filantropice ale predecesorului său şi a avut chiar iniţiative noi, lăudabile, cu efect în rândul tinerilor şi al copiilor. Vârstnicii au apreciat mai ales faptul că în biserică au fost aduse strane sculptate în lemn de stejar, pe cât de frumoase, pe atât de utile. Dar când se aştepta mai puţin, preotul a fost pus în faţa unei situaţii delicate…
Tudor Pendiuc îi liniştea pe enoriaşi
Pom uscat
În centrul curţii, în mijlocul unui rond de flori, se află mormântul ctitorului bisericii, Ioan Mavrodolu, iar lângă crucea din piatră a acestuia era un păr bătrân. Pomul părea că stă de strajă la locul în care generosul ctitor vrednic de veşnică pomenire îşi doarme somnul de veci. Enoriaşii vârstnici se simţeau foarte legaţi sufleteşte de el. Îl ştiau de-o viaţă, lângă el se fotografiaseră după slujba cununiei, după el se ascundeau copiii la terminarea Sfintei Liturghii, el îi bucurase pe toţi primăvara cu mireasma florilor lui albe, iar toamna tot din „braţele” lui rupeau câte-o pară zemoasă. Oamenii aflaseră însă că parohul vrea să taie pomul. La rândul său, părintele Victor Sturzeanu ne declara în urmă cu câteva săptămâni: „Oricine poate vedea starea pomului. În tulpină, pe o suprafaţă mare, s-a format o scorbură prin care se vede că e uscat; de-abia se mai ţine. Dacă, în urma unui vânt puternic, pomul se rupe şi cade pe un copil, cine va răspunde?” Totuşi, preotul era indecis, spunea că va apela la specialişti şi că îi va cere acordul arhiepiscopului Calinic…
Sfatul lui Pendiuc, ignorat
Unii enoriaşi s-au aliat cu părintele paroh şi îi susţineau versiunea. Alţii erau contrariaţi sau de-a dreptul revoltaţi, însă spiritele s-au mai calmat când a intervenit Tudor Pendiuc, fostul primar al Piteştiului. El participă deseori la slujbe, în diverse locuri şi aşa a aflat despre problema de la Mavrodolu. Îndată a mers la biserică, iar enoriaşii s-au bucurat când el i-a asigurat că sunt soluţii pentru salvarea pomului. Tudor Pendiuc declara la vremea respectivă: „Ştiu şi eu acest pom de când am venit în Piteşti. E frumos, are frunzele verzi, tulpina poate fi tratată, ar fi păcat să fie tăiat. În Suedia am văzut situaţii asemănătoare, iar soluţia ar fi montarea unor piloni metalici care să susţină braţele pomului. Cei de la Salpitflor ştiu ce să facă…” Şi a doua zi dimineaţa, la apelul fostului edil, specialiştii Salpitflor au venit la biserică. Preotul i-a asigurat că se va gândi la propunerea lor. S-a dovedit însă că sfatul fostului primar şi părerea specialiştilor au fost ignoate.
Înger şi demon: parohul Victor Sturzeanu
„Vom vedea consecinţele!”
În urmă cu două zile, la prima oră a dimineţii, când nimeni nu se aştepta, o drujbă a doborât pomul, enoriaşii fiind astfel puşi în faţa faptului împlinit. Degeaba au comentat câţiva bătrâni care au venit la slujbă, în zadar au plâns câteva femei mai sensibile. Parohul Victor Sturzeanu a rămas tare pe poziţie: „Le-am cerut sfatul celor de la Mediu şi mi-au spus că nu este vorba despre un pom-monument, aşa cum s-a tot spus. Nu puteam risca. Tulpina se uscase, vine toamna cu ploi şi vijelii, nu ne jucăm cu vieţile oamenilor!” Deşi nu s-a exprimat public pentru a nu-i incita şi mai mult pe enoriaşi şi a evitat să intre în conflict cu parohul, cel care suferă cel mai mult pentru pom este însuşi părintele Constantin Onu. Marele duhovnic consideră că s-a făcut o greşeală enormă, pentru că pomul avea aproape două sute de ani şi despre el scrie şi în monografia bisericii, iar ctitorul şi-a dorit să aibă acest păr la căpătâi. Părintele C. Onu nu găseşte o justificare a tăierii pomului: „Acest păr nu era bolnav de moarte, avea frunzele verzi şi făcea în continuare pere. Era un simbol pentru oraş! În Israel se păstrează fiecare piatră care are vreo legătură cu istoria, iar noi ce facem? Avea grijă Dumnezeu să nu cadă pomul pe niciun copil! Nu mai putem decât să aşteptăm şi să vedem ce se va întâmpla. Poate nu acum, peste un timp, vom vedea şi ne vom minuna de consecinţele acestei fapte!” Acum curtea bisericii pare pustie. O stare de tristeţe şi apăsare îi domină pe enoriaşi. Vin la slujbe ca la înmormântare. Se opresc şi privesc ce a mai rămas din tulpina pomului lor drag. Frunzele părului au fost risipite aiurea, iar bătrânii se apleacă să le culeagă. Ultimele amintiri…
Eduard TOMAZIU
