Un pod unic în România va fi inaugurat curând în județul Argeș.
Podul peste râul Argeșel, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești, va fi inaugurat în a doua parte a acestui an.
Constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri.
Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei.
Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare.
Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet.
Acest sistem curăță rapid podul în caz de polei sau de ninsori abundente, prevenind alunecarea accidentală și acumularea de zăpadă. Podul de la Racovița este primul din Argeș care va dispune de un asemenea sistem de degivrare.