Îmi este greu să mă refer la alt subiect decât la ascensiunea nebunească a Covidului. Există mai multe percepții în legătură cu recordul de îmbolnăviri, toate însă nu trebuie raportate la părerile politicienilor – care, parcă, trăiesc în altă țară! Există atâta contrast între realitate – secțiile ATI sunt sufocate, medicamentele încep să se împuțineze, numărul celor infectați crește periculos – și preocupările lor legate de accederea la putere, încât România pare captivă în fața temutului virus. A trecut „pandemia promisiunilor electorale”. Primarii s-au instalat, consilierii abia așteaptă să-și intre în pâine.
Am consultat câteva programe înfățișate electoratului. Mă opresc astăzi la cel al lui Cristian Gentea, candidatul care a confirmat, prin alegerea în fruntea administrației piteștene, plusul de carismă, de competență și de imagine în fața celorlalți. Mi-a atras atenția un slogan: „Voi face din Pitești un oraș european!” Miză mare, un orizont de așteptare destul de larg pentru un asemenea obiectiv! Și noi am vrea! Întrunește, însă, la această oră, Piteștiul acea masă critică pe baza căreia să facă un asemenea salt?
Programul noului primar este destul de dens. Teama că vreun concurent ar viza un obiectiv pe care el să-l fi trecut cu vederea l-a determinat pe reprezentantul PSD să înscrie „teme” pentru care îți trebuie mai multe mandate, nu unul! În general, candidații au văzut cam ce-i trebuie Piteștiului. Pentru că am propus ca, de la acest mandat, primarii să încheie cu o „Carte albă” a realizărilor lor, indicat ar fi ca ei să-și declare prioritățile. Atrage atenția preocuparea pentru modernizarea rețelei de apă și canal și, mai ales, branșamente și racorduri noi pentru serviciile de apă pentru asociațiile de locatari. Este un subiect sensibil, pentru că subsolurile blocurilor sunt un dezastru!
Transportul în comun este bine vizat, în program; este printre priorități. De asemenea, și parcările. Școlile, creșele și grădinițele rămân obiective permanente. Față de neregulile semnalate în construcția de imobile, aprobarea urgentă a Planului Urbanistic General se impune de la sine. Aș vrea să atrag atenția asupra unui punct foarte important din program: construirea a noi poduri peste râul Argeș și realizarea Centurii de Vest. Piteștiul este sufocat în zona benzinăriei Mărăcineni. Se vede clar că în caz – Doamne ferește! – de urgență evacuarea din oraș ar fi foarte greoaie, aproape de blocaj. Aceste investiții sunt capitale pentru Pitești. Ele nu se pot face cât ai bate din palmă. De aceea, Primăria trebuie să-și fixeze, de pe acum, pe agendă, contactarea factorilor decidenți. Podul nou peste râul Argeș este, într-un fel, un pod prea îndepărtat, dar insistența tuturor viitorilor parlamentari la Guvern cu privire la necesitatea acestui obiectiv l-ar apropia. Ce ziceți, domnule primar?