Echipa naţională de fotbal a României sub 18 ani, pregătită de Costel Enache, a susţinut zilele trecute un joc amical în cadrul cantonamentului efectuat în Italia. Tricolorii s-au impus cu 1-0 în confruntarea de la Trigoria cu AS Roma Primavera. Unicul gol al confruntării a fost înscris de Robert Grecu, în minutul 44. Atacantul echipei SCM Piteşti a luat o acţiune pe cont propriu la jumătatea terenului, a driblat trei adversari şi a trimis mingea peste portarul italienilor. Elevul lui Nicolae Dică a fost înlocuit în minutul 73 de către Drăghici. Partida cu AS Roma Primavera a fost cel de-al doilea meci de pregătire din Italia pentru echipa naţională Under 18. În primul joc, elevii lui Costel Enache au pierdut împotriva selecţionatei similare a Italiei, 0-2. Şi în confruntarea cu Squadra Azzura, Grecu a avut o evoluţie foarte bună.
Monica CRISTEA