Aşa cum multă lume a putut vedea la televizor, un grup de manifestanţi „#rezist” a pătruns miercuri, cu ajutorul unor membri USR, în Palatul Parlamentului şi au organizat un protest pe holurile instituţiei. Ei au scandat lozinci anticorupţie, antiguvernamentale şi împotriva liderului PSD Liviu Dragnea, cerând un Parlament „fără penali”. Afară, alţi protestatari se manifestau zgomotos. Ei bine, în prima linie a protestului din Palatul Parlamentului s-a aflat un piteştean. Este vorba despre Traian Paparete (cel grizonat şi cu barbă) care este „sufletul” manifestaţiilor similare organizate la Piteşti. Bărbatul face deseori transmisii live din Piaţa Primăriei sau din Piaţa „Vasile Milea”, în funcţie de locul în care are loc protestul, iar când Liviu Dragnea a fost la Piteşti ultima oară, la o şedinţă a PSD, a fost tot în prima linie a protestului de la Muzeul Judeţean (unde a avut loc întâlnirea). Faţă de alţi activitişti, Traian Paparete se remarcă prin decenţă şi calm, fără să fie văzut vreodată manifestându-se violent.
Un piteştean, în prima linie a protestului din Palatul Parlamentului
Advertisement
Advertisement
6 Comentarii
Anonim
Bravo, nea’ Harpalete!
Gogoașă
Domnule Paparete, după cum observați eu nu vă zic nici Harpalete, nici Carcalete. Dar vă rog mult, mult de tot, nu(-mi) mai ocupați Piața Primăriei Pitești că dvs. nu sunteți originar/original din județul Argeș ci din Morteni(!?!), Dâmbovița. Dacă vă împing/lovesc și eu cum i s-a întâmplat doctorului Bacalbașa de la un #rezistent la normele morale/etice din hoarda dvs. nazistă? Ia spuneți națiunii unde, ce și cum ați ,,lucrat” înainte de anul 1989, ce pensie aveți, de unde ș.a.m.d. Vezi?, una vorbim și alta fumăm.
Anonim
O țară condusă de un LAŞ suprem ca Liviu DRAGNEA a ajuns bătaia de joc a unor … (nu am CUVINTE!). Nu e de vină acest parpalete impotent şi jepat. El exploatează în 2018, desigur, pe banii trădării ROMĂNIEI şi a românilor laşitatea noastră a tuturor . În alte epoci acesti trădători ai națiunii române erau ei condamați (pe viață) , nu EROII .
Anonim
Un mare dobitoc,la fel ca toți rezistenții.O astfel de lichea face PITEȘTIUL de râs.
Anonim
O intrebare pentru cine stie. Domnul Traian Paparete a terminat Scoala militara in 1985 ? Intreb doar din curiozitate deoarece atunci eram la o unitate din Bucuresti si am avut un elev sergent Paparete.
Anonim
Este chiar beneficiar de PENSIE specială. Si el si distinsa lui nevastă. E cam mult spus nevastă. Are 4500 lei net pensie.