Un piteştean a furat portofelul unei pensionare, într-un magazin.
Polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au reținut un bărbat de 63 de ani, din municipiu.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 29 septembrie a.c., bărbatul ar fi sustras portofelul unei persoane vârstnice, care se afla într-un magazin din municipiul Pitești.
Cel în cauză a fost identificat în ziua de 30 septembrie a.c. și a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar ulterior a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Foto descriptiv