Prima întâlnire cu antrenorul despre care scriem astăzi a fost într-un cadru oficial, unde conducători ai Piteştiului şi judeţului se strânseseră să-l pedepsească. Gabriel Trandafirescu, căci despre el este vorba, le-a ţinut piept: îl transferase de la echipa sa, la Gloria Bistriţa, pe Vali Năstase, jucătorul care a avut o carieră frumoasă, inclusiv la FC Argeş. Vina: de ce a făcut-o fără aprobare. Răspunsul: “este munca mea!”.
Are verb, are limba ascuţită, cum se spune, este tenace când îşi propune un obiectiv, este incomod, pentru că îţi spune adevărul în faţă şi este greu de combătut, pentru că, beneficiind de o capacitate de efort şi de o voinţă exemplare, are şi rezultate.
Ca fotbalist s-a remarcat la echipa de tineret a FC Argeş (aici a fost prima întâlnire cu el); component şi al echipei naţionale a României (cu Speriatu, Cămătaru, Irimescu etc.); campion naţional cu echipa de tineret FC Argeş ş.a.m.d. Ca antrenor, CV-ul său este foarte bogat: trofee la cadeţi, în campionatele şcolare, în cele ale centrelor olimpice. A fost declarat cel mai bun antrenor de copii şi juniori în 1990 , ’91, ’92 şi ’93.
În Suedia, la “Cupa Gothia”, un fel de Cupă Mondială la “under 19”, a fost pe locul I de două ori şi pe locul III o dată.
Cu tenacitatea de care aminteam, şi-a clădit o carieră de invidiat printre colegii de aceeaşi vârstă: este conferenţiar universitar doctor, are licenţa A – U.E.F.A., gradul I în învăţământ şi antrenor categoria I. Un om-şcoală care încă mai are proiecte! Mereu la izvoarele fotbalului argeşean i-a dat acestuia produse ale muncii lui. Lista este lungă, de aceea ne vom opri doar asupra câtorva nume: în frunte este Ion Vlădoiu, apoi vin Valentin Năstase, Cristian Negru, Crivac, Stelian Stancu, Bandi, Pulhac; a contribuit la afirmarea lui Raţ, Maftei, Bilaşco, Sepsi, Chipciu, cât timp a activat la şcoala “N. Dobrin”.
Într-un moment în care, în fotbalul românesc, nu exista, ca astăzi, prodigioasa “Academie Hagi”, la Piteşti, la “Aripi” şi la şcoala “N. Dobrin” erau adevărate laboratoare de performanţă la nivelul copiilor şi juniorilor. Ei bine, n-aveam – nici eu, ca şi alţii – să ne oprim asupra carierei acestui foarte merituos slujbaş al fotbalului, dar, când a împlinit o vârstă şi-a chemat “copiii” să se bucure împreună.
Am uitat: Trandafirescu a fost şi antrenorul echipei naţionale de juniori under 17 şi under 19, cu care s-a calificat la turneul final din Elveţia (1991) şi, respectiv, Anglia (1993). A fost emoţionant să ne întâlnim şi noi cu copiii de odinioară, acum oameni maturi, familişti, care-i mulţumeau antrenorului că le-a fost “ca un tată care ne-aţi făcut oameni, nu numai fotbalişti!”.
Credem că, la rându-ne, ziarul “Argeşul”, care şi-a făcut un ţel de a promova şi susţine valorile, face un gest reparatoriu faţă de acest antrenor ale cărui rezultate urcă până la nivel naţional, succese în general trecute cu vederea, deoarece omul este intransigent, incomod, pentru că nu tolerează “dolce farniente” ale unor colegi, el însuşi oferind exemplul celui care lucrează zi-lumină, terenul de fotbal fiindu-i ca o casă.
Păcat că, în Piteşti, nu prea sunt baze sportive, cele care mai există ajungând deplorabile, nefuncţionale. Chiar şi la “Aripi”, “bazinul” de talente al fotbalului argeşean, terenurile sunt dependente de puneri în posesie ale proprietarilor… A existat odinioară un Gh. Creţu, care, de la C.S.E.F.S. (aşa era atunci), a determinat înfiinţarea atâtor locuri pentru sport (inclusiv Bazinul Olimpic). Astăzi – “nani-nani”!
