Mi-a fost și-mi este simpatic. Destul de rar ni s-au intersectat biografiile, dar, la urma urmelor, vorba d-lui Pleșu, nu suntem altceva decât suma întâlnirilor de care am avut parte. Unele chiar ne-au modelat, într-un fel sau altul.
Dar, mai întâi, să vă spun una trăită cu câteva zile în urmă și care ține de igiena noastră fizică, dar și morală. Căci la igienă aș dori să mă refer în rândurile care urmează și care vizează urbea noastră și pe unii dintre cei ce fac curățenie în ea. O colegă mai de curând angajată mă întreabă, dacă las o după-amiază biroul liber, fiindcă ar dori să facă un pic de ordine aici. Sincer, chiar cred că era nevoie, fiindcă firma care făcea curat în redacție renunțase la contract. Din motive de criză, desigur. Mi-a plăcut gestul, cu atât mai mult cu cât, mai toată vara, pe postul de la secretariat s-au perindat câteva fete, fără să facă prea multă treabă. Ba una chiar m-a întrebat candid cât salariu îi dau, dacă vine și stă opt ore. Și, sigur, contrariat, i-am spus că, dacă a venit să stea, nu-i dau niciun ban.
Mă rog, chestiunea este cu dus și întors, cum tot așa este întâmplarea cu omul despre care simt nevoia să vorbesc public. Un om care cred eu că este cu adevărat al timpului nostru. Așa l-am cunoscut și cu un sfert de veac în urmă, așa l-am revăzut și acum. Om politic și om de afaceri, în egală măsură. Dar, cu timpul, cea de a doua calitate a prevalat-o pe prima, poate și fiindcă s-a simțit trădat în așteptările lui de început. N-a fost să fie politica, deși a cochetat cu ea, a candidat, dacă nu greșesc eu, chiar și la primăria Piteștiului, iar acum este pe cai mari. Grație felului său pragmatic și imaginativ, un fel exponent al acțiunii mereu dispus să urce pe scara treburilor sociale. Las’ că uneori a fost obligat să și coboare, dar a avut și are capacitatea de a rezolva tensiuni antagonice cum la puțini ingineri de carieră am văzut.
Da, pentru că la bază este inginer, electronist, parcă, de vreme ce a plecat de la Electroargeș să facă afaceri în economia de piață. Iar mie unuia mi-a câștigat respectul și pentru că n-a pregetat o clipă să se ocupe inclusiv de curățenia orașului, de salubrizarea lui, fără să facă mofturi că gunoiul îți mută nasul.
Miroase, dar cineva trebuie să facă și treaba asta, întorcând-o pe față și pe dos, ambalând-o într-o companie de anvergură, Financiar Urban, pe care o controlează cu destul folos. Cum, de altfel, dezvoltă cu mult folos și alte activități care țin de electronice, de industria lemnului, de Horeca, de imobiliare șamd. Și-a turnat o casă-n Trivale să se-nvârtă după soare, a bătut palma cu Liviu Iliescu pentru restaurantul din pădure, „Cornul Vânătorului”, căruia i-a dat oarece strălucire și… un papagal vorbitor. Care papagal, de cum intri în sală – eu am avut surpriza asta marți! – te ia în primire cu „Bună!”, „Salut!”, „Ce faci?” după care-ți trimite niște triluri acompaniate de bezele, furnizate elastic de pe scărița coliviei. Șarmant, nu alta!
Nu-i glumă, e pe bune, dar merită spus și asta, fiindcă dl. Gh. Văsâi – căci despre Domnnia Sa este vorba – este un om de milioane. La propriu și la figurat! Econom, știe să facă bani, știe să-și facă și prieteni (normal că și dușmani!), știe să intre și-n belele, că asta-i viața-n economia de piață, dar mai ales știe să trăiască la cota înaltă a anilor de grație 2020. Îmi amintesc, acum la ediția jubiliară a Catalogului firmelor și instituțiilor din Argeș, că am debutat atunci publicându-i pe copertă o fotografie care s-a dovedit a fi un simbol pentru evoluția sa. Din pătratul unei ferestre a firmei Girexim – a se vedea fotografia! – privea gânditor orașul cu aerul de om care pariază viril cu puterea. N-a obținut-o pe cea politică, dar cu siguranță o strunește bine pe cea economică, unde a dobândit materie și contur. Și greutate. Este, fără îndoială, un om al timpului nostru. Ubicuu.
O experiență unică!
P.S. Mulțumesc aici tuturor celor care au găsit de cuviință să-mi spună o vorbă bună de ziua onomastică! Parcă mai mulți ca altădată. Mai mulți și… mai importanți.
