Deocamdată nu se ştie dacă este vorba despre o tentativă de sinucidere sau de un incident casnic, comis din neatenţie, acest aspect urmând să fie clarificat de poliţiştii care efectuează cercetări.
Cert este că, ieri-dimineaţă, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a fost solicitată să intervină la o locuinţă de pe strada Ion Mihalache din municipiul de la poalele Mateiaşului. Echipa medicală a preluat un bărbat în vârstă de 84 de ani, în casa căruia mirosea puternic a gaze. Sosit la locul incidentului, un echipaj de pompieri a constatat că furtunul de alimentare al aragazului era secţionat pe o porţiune de câţiva milimetri şi a închis alimentarea până la rezolvarea problemei. Deşi întrebat ce s-a întâmplat, octogenarul, Fănică M., care între timp a fost transportat la spital, nu a putut da un răspuns elocvent.
Din primele verificări rezultă că bărbatul locuieşte singur în casă la curte. De câteva zile, fiica sa, care lucrează în Spania, a venit acasă pentru a petrece sărbătorile de iarnă. Chiar dacă are propria sa locuinţă, fiica stă aproape de tatăl său, pe care-l vizitează zilnic, ea fiind cea care a sunat la 112 solicitând sprijin medical. În urmă cu vreo lună, octogenarul a fost internat din cauză că suferise o semipareză şi e posibil ca, în încercarea de a repara furtunul aragazului, să-l fi secţionat fără să-şi dea seama. Important este că, după ce i s-a administrat oxigen, bărbatul e bine şi s-a întors acasă fără a fi nevoie de internare.