Şi anul acesta, Filarmonica Piteşti a marcat ediţia a 41-a a Simfoniei lalelelor, chiar în preziua începerii Simfoniei, cu un concert…simfonic. Articolul referitor la acest eveniment a fost publicat azi, în suplimentul nostru literar „Săgetătorul”.
Îl reproducem, însă, şi aici, pentru a face curioşi cât mai mulţi dintre dumneavoastră asupra a ceea ce oferă, în mod constant, Filarmonica din Piteşti. Şi pentru a vă invita să-i treceţi pragul.
Valentin Ghita, unul dintre cei mai talentaţi „suflători” ai generaţiei sale
De obicei, acest moment, ca şi concertele de Anul Nou, de Paşte ş.a., au asigurată o calitate: sunt piese de popularitate, muzicale, cantabile, dansante, memorabile prin antren.
De data aceasta, calitatea este bine alimentată de selecţia atentă cu care a fost alcătuit programul.
Am audiat Mozart, muzică din filme celebre, Ceaikonski, J. Strauss jr. şi deja o foarte cerută lucrare a lui D. Şostakovici – Vals.
Acesta a devenit atât de popular, de antrenant şi de gustat, că – păstrând, desigur, proporţiile! – încheie multe concerte de acest fel, aşa cum niciun concert de Anul Nou, nu numai la Viena, nu se poate fără marşul lui Raleţki.
Şi a mai fost ceva: oboiul lui Valentin Ghita. Fiecare instrument are sonoritatea sa şi rolul său într-o orchestră simfonică. Ferindu-mă să fac, în acest sens, clasamente de popularitate, subliniez, totuşi, că, de fiecare dată, „timbrul” său aduce o linie melodică suavă, o anume sugestie că eşti introdus într-o lume celestă.
Simona Strungaru, o figură aparte printre baghetele dirijorale
„Oboiul lui Gabriel”, al lui Ennio Morricone, din filmul „Misiunea”, a fost interpretat în nota sa învăluitoare, caldă, copleşitoare.
Şi celelalte lucrări alese de oboistul Valentin Ghita au fost interpretate cu măiestria care l-a făcut cunoscut ca unul dintre cei mai valoroşi.
Atâta intimitate şi căldură a degajat acest concert în întregul lui, încât – dacă te-ai fi aflat într-o sală în care se „producea” orchestra lui Rieu – mai-mai că ritmurile dansante te îmboldeau să… ieşi pe culoar şi să te prinzi de aripile dansului!
Chestie de convenienţe! La Rieu, unde spectatorii sunt de toate vârstele – parcă şi cu avantaj pentru vârsta a treia – se dansează cu poftă, cu trăire, un adevărat spectacool în spectacol!
Am lăsat în final referirile la dirijor, de fapt dirijoarea Simona Strungaru, o tânără cu personalitate, deşi manifestarea scenică a fost discretă, neostentativă.
„Gymnopodies Gnossiennes„, în trei părţi (Erik Satis, S. Strungaru) ne-au arătat şi virtuţile sale …., ea lansând în domeniu orchestra şi conceptul „Simona Strungaru Symphonics„.
O notă bună pentru repertoriul ales să creeze o stare de bine, un binemeritat confort spiritual.
