În urmă cu un an, la Spitalul Județean de Urgență Pitești începea construirea unui nou corp de clădire, cu patru etaje. Valoarea investiției este de 85 milioane lei, fonduri alocate din bugetul Consiliului Județean.
„Astăzi am fost pe șantier, iar constructorul m-a informat că s-a realizat aproximativ 95% din structura de rezistență a clădirii și 75% din structura interioară, un record pentru județul Argeș în construirea unui spital. Reprezentatul firmei m-a asigurat că termenul lucrării va fi respectat, finalizarea realizându-se până în luna martie a anului viitor.
Am apreciat seriozitatea și promptitudinea de care au dat dovadă toți cei implicați (echipa de la Spitalul Județean, proiectanți, constructor). Acest proiect, împreună cu cele două pe fonduri europene – modernizarea ambulatoriului și a UPU, precum și consolidarea corpului vechi (din fonduri PNDL) – reprezintă cele mai importante investiţii privind dezvoltarea serviciilor medicale în Argeș din ultimii 50 de ani”, afirmă Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliului Județean.
Un Comentariu
Anonim
Cea mai mare investiție este in Mioveni👍