Un nou proiect instituțional la Pitești.
Filarmonica Pitești inițiază un nou proiect: Conferințele Filarmonicii Pitești, proiect inițiat de managerul Gabriel Niță, coordonat și moderat de pianistul Mădălin Voicu Jr.
În Sala „Simfonia”, în cadrul primului eveniment al seriei ce va continua până în luna iunie 2024, invitat special va fi Bogdan-Mihai Marin (Bodo, Proconsul), cel care va susține prelegerea cu tema “Dacă muzică nu e, nimic nu e…!”.
Printre altele, Bogdan Marin, cunoscut ca Bodo de la Proconsul, a rămas în mintea românilor ca învingătorul de la Cerbul de Aur cu fenomenala piesă „Cerul”. Prelegerea va fi presărată și de momente muzicale ale lui “Bodo” alături de coordonatorul și moderatorul programului de conferințe, pianistul Mădălin Voicu Jr, cel care s-a născut într-o familie de muzicieni cu tradiție de sute de ani, fiind crescut și îndrumat artistic de bunicul său, renumitul violonist Ion Voicu. Din anul 2022, Mădălin Voicu Jr. este și pianist-corepetitor al Direcţiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti.
„Iată că prin managerul Gabriel Niță, Filarmonica Pitești îndrăznește un proiect inedit, Conferințele Filarmonicii Pitești.Sunt onorat să fac parte din proiect, am spus da deoarece am văzut multe lucruri frumoase la Filarmonica din Pitești, în ultima perioadă.
Vom avea 7 ediții până în luna iunie, la care publicul piteștean este așteptat să cunoască povestea fiecărui invitat, să se bucure de momente muzicale și să interacționeze cu cei aflați pe scenă. Vom avea invitați din diferite domenii și vom surprinde plăcut de fiecare dată publicul” a punctat Mădălin Voicu Jr., cu privire la proiect.
„Maestrul Mădălin Voicu Jr. nu mai are nevoie de nicio prezentare. Vorbim despre un om care respiră muzică, care provine dintr-o familie de mari muzicieni. Sunt convins că ne va ajuta foarte mult, mai ales că va contribui la o și mai bună imagine a Filarmonicii din Pitești în plan național.
O să mai avem surprize în perioada următoare, pentru că îmi doresc să atragem alături de noi nume importante ale muzicii din plan național. Oamenii buni îți vin alături atunci când știi cum să îi atragi, să îi pui în valoare și să construiești alături de ei modele de bună practică ce pot fi apoi preluate de toată lumea. Chiar sunt onorat de colaborare” a concluzionat și Gabriel Niță, managerul Filarmonicii Pitești.
Intrarea în cadrul evenimentului va fi liberă în limita locurilor disponibile.
Foto descriptiv