Mâine, de la ora 11, FC Argeş va disputa un nou joc în faţa propriilor suporteri. Alb-violeţii (locul 6, 44 puncte) sunt favoriţi în partida contra echipei ce se află pe locul 16 în clasament, având 26 de puncte, Aerostar Bacău.
Doar o etapă a stat FC Argeş fără antrenor principal. Gruparea din Trivale va aborda meciul de mâine cu o nouă bancă tehnică. La începutul acestei săptămâni, oficialii clubului FC Argeş l-au numit în funcţia de antrenor principal pe Augustin Eduard, care până acum s-a ocupat de pregătirea grupei Under 19. Acesta va fi ajutat de colaboratorul său de la grupa de juniori, Paul Ciobanu, dar şi de secundul Vali Năstase, şi preparatorul fizic, Dan Vasilică. Ieri, Augustin Eduard şi Paul Ciobanu au fost prezentaţi oficial în cadrul unei conferinţe de presă.
„Să rămânem concentraţi”
Augustin Eduard, noul principal, vrea să le redea elevilor săi plăcerea de a juca fotbal: „Sper să fie benefică revenirea mea la echipa de seniori. Mă gândesc să le dau o şansă copiilor, ei trebuie să aibă o perioadă de acomodare cu antrenamentele de la seniori, care sunt mult mai intense. În ceea ce priveşte echipa de seniori, acum nu mai există o sabie deasupra capului, dar, totuşi, să nu uităm că mai sunt 12 etape. Trebuie să rămânem concentraţi, să readucem jucătorilor acea plăcere de a juca fotbal. Nimeni nu poate face minuni într-o lună, două… Încerc să-i ajut cu tot ce pot şi atât cât mă pricep. Vreau să ne câştigăm acea încredere, acea plăcere de a juca şi să oferim rezultate pozitive.
Primul meci este cel mai important, sper să aducem echipa la un nivel psihic adecvat. Ne interesează doar cele trei puncte. Ne dorim şi un joc care să placă suporterilor. Îi dorim aproape de noi, suntem piteşteni, am jucat aici atâţia ani. Eu sunt de vreo 50 de ani aici, la acest club. Anul acesta împlinesc 57 de ani şi am ajuns aici la 7 ani. Suporterii trebuie să fie convinşi că nu ne stă capul la altceva decât să facem lucrurile în aşa fel încât să arate bine.”
„Apogeul carierei mele”
Tehnicianul grupării din Trivale şi-a amintit momentele petrecute la clubul alb-violet: „Vin mult mai puternic, mult mai încrezător, comparativ cu perioada precedentă petrecută aici. Sunt mulţumit de staff-ul actual. A fost acea întârziere cu salariile, dar am informaţii că lucrurile se vor îndrepta. Este o muncă titanică, complexă, asiduă, în care trebuie să găseşti şi o formulă de a avea o siguranţă. Trebuie să mă concentrez pe aceste etape rămase. Această revenire cred că este apogeul carierei mele. Am ajuns a doua oară la echipa de seniori a clubului care m-a format ca om, ca sportiv, şi-mi aduc aminte de multe momente plăcute pe care le-am petrecut aici, atât ca jucător, cât şi ca antrenor”.
„Un joc ofensiv şi agresiv!”
Paul Ciobanu, secundul echipei FC Argeş, are mare încredere în potenţialul jucătorilor: „Pentru mine este o onoare să lucrez în cadrul acestui club şi, mai mult decât atât, să mi se ofere această şansă de a pregăti echipa de seniori. Ca şi în mandatul trecut, am găsit echipa cu psihicul la pământ, din cauza faptului că nu a reuşit să macheze. Lotul este valoros, jucătorii au calităţi sportive şi umane, iar primul pas pe care trebuie să-l facem este obţinerea unui rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă, cu Bacăul. Ne dorim să facem un joc bun, ofensiv, să mulţumim cât de cât publicul din tribună. Avem informatii despre adversar, dar mult mai mult ne interesează echipa noastră. Jucăm acasă şi vreau ca acest lucru să se vadă din primul minut: un joc ofensiv, agresiv, cu mingile aduse cât mai rapid în faţa porţii”.