Adina Ionescu este noul director de comunicare şi responsabilitate socială corporativă a Grupului Renault România, care o înlocuieşte pe Anca Oreviceanu, ce va prelua alte responsabilităţi profesionale în cadrul grupului. Conform structurii organizaţionale standard Renault pentru activitatea de comunicare la nivel de ţară, direcţia de comunicare a Grupului Renault România acoperă activităţile de comunicare internă, externă şi de responsabilitate socială ale tuturor mărcilor şi entităţilor grupului în România.
Adina Ionescu este absolventă a facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti, unde a finalizat şi un master în comunicare şi marketing, iar în plus a obţinut o diplomă profesională în relaţii publice la The Chartered Institute of Public Relations din Londra. Noul director are 20 de ani experienţă în comunicare, în companii multinaţionale lideri în industriile unde activează, şi trei ani de voluntariat în ONG-uri. Profesia şi poziţiile-cheie pe care le-a deţinut în cadrul companiilor i-au conferit Adinei Ionescu expunere la medii de afaceri diferite precum petrol şi gaze (MOL), reţele şi tehnologii (Alcatel-Lucent/Nokia), managementul energiei (Schneider Electric) sau electronice, telefonie mobilă şi semiconductori (Samsung Corporation). Totodată, Adina Ionescu a profesat şi în domenii adiacente relaţiilor publice, cum ar fi managementul mărcii ori comunicarea de marketing sau digitală.
Yves Caracatyanis, preşedinte-director general Dacia şi director general Grup Renault România, i-a mulţumit Ancăi Oreviceanu pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile şi i-a urat bun venit în echipă Adinei Ionescu.
Val. NICOLAU