Cort pentru triajul pacienților care au prioritate la testarea pentru COVID-19
Ca urmare a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 978/ 02.06. 2020 cu privire la stabilirea atribuțiilor în activitatea de testare în vederea detecției virusului SARS CoV-2, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești se amenajează încă un cort de triaj. Este vorba despre un centru de recoltare destinat persoanelor asimptomatice din anumite categorii, incluse în recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19.
Prelevarea probelor va fi efectuată de doctori din cadrul secției ORL, desemnați de medicul-șef. Iar asistentele care vor înregistra probele vor fi alese de medicul-șef UPU din rândul personalului mediu sanitar încadrat pe durată determinată. În cadrul centrului de recoltare, activitatea personalului medical se va desfășura conform programului normal de lucru, în intervalul orar 10-12.
Recomandările de prioritizare a testării pentru COVID-19 îi privesc pe: pacienții oncologici, pacienții hemodializaţi, pacienţii cu transplant, pacienţii cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, donatorii de organe, persoanele instituționalizate – la internarea într-un centru rezidențial sau la revenire și personalul medico-sanitar și auxiliar asimptomatic (care au intrat în contact direct cu caz confirmat).