Sfârşitul săptămânii trecute şi primele două zile ale săptămânii în curs au fost marcate în special de accidente rutiere, care au ţinut capul de afiş, ca să zicem aşa, al evenimentelor înregistrate în Argeş în zilele Crăciunului. Din păcate, unul dintre accidente s-a soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti.
Decedat pe loc
În vârstă de 33 de ani, Florin Nică, din Câmpulung, circula, spre sfârşitul săptămânii trecute, cu un BMW dinspre Piteşti către municipiul de la poalele Mateiaşului. Din cauza vitezei excesive, la Schitu Goleşti, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod. În urma impactului, şoferul a fost proiectat prin parbriz şi a decedat pe loc, iar însoţitorii săi, Marius I., de 29 de ani, din Câmpulung, şi Andreea Ş., de 23 de ani, din Davideşti, au ajuns la spital cu răni grave la cap, la picioare, la mâini şi la abdomen.
Şofer încarcerat la Bascov
Un alt accident a avut loc, tot la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Serelor din Bascov, unde Marian G., de 40 de ani, din Cepari, a ieşit cu autocamionul din curtea unei firme, fără să se asigure. Luat prin surprindere, Aurelian C., de 41 de ani, din Ludeşti, Vâlcea, care se afla la volanul unei autoutilitare Citroen Jumper, n-a mai avut timp să frâneze şi a lovit în plin autocamionul. În urma accidentului, şoferul vâlcean a rămas blocat în cabina dubiţei şi a fost scos de echipa de descarcerare a pompierilor piteşteni. Din fericire, şi el, şi fiul său în vârstă de numai şapte ani au suferit răni uşoare.
S-a oprit într-un copac
Şirul evenimentelor auto a continuat la Moşoaia, unde Maria T., de 21 de ani, din Piteşti, conducea un Peugeot pe DN 67B spre cartierul piteştean Trivale. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la configuraţia şoselei, într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina a derapat, a ieşit în decor şi s-a oprit într-un copac. Din accident a rezultat rănirea unui adolescent în vârstă de 17 ani, din Moşoaia, şi a Andreei N., de 21 de ani, din Piteşti, ambii pasageri în autoturism. Duşi la spital, medicii au constatat că niciunul nu avea răni grave.
Nu a acordat prioritate
Chiar în ziua de Crăciun, Ovidiu M., de 44 de ani, din Găeşti, Dâmboviţa, conducea un Audi A6 pe DN 73D dinspre Mioveni către Mărăcineni. Ajuns la intersecţia cu şoseaua care leagă Piteştiul de Câmpulung, şoferul nu a acordat prioritate şi a tamponat o Dacia Logan condusă regulamentar de Marian N., în vârstă de 26 de ani, din Mihăeşti. Din coliziunea celor două vehicule tânărul care circula corect a suferit răni uşoare.
Copil lovit de maşină
Şi tot de Crăciun, Valentin D., în vârstă de 34 de ani, din Câmpulung, conducea un VW Passat dinspre Hârtieşti către Davideşti. În timp ce traversa comuna Vultureşti, a accidentat un copilaş de numai şase anişori, care, lăsat fără supraveghere, a vrut să traverseze drumul fără să se asigure şi prin loc nepermis. Micuţul a fost transportat la spital, unde s-a constatat că era doar speriat şi avea câteva vânătăi.
A traversat aiurea
În aceeaşi zi, Alexandru D., de 24 de ani, din Buzoeşti, circula cu un Opel pe DN 65A venind de la Piteşti. Ajuns în Costeşti, el l-a lovit pe Stelian M., de 42 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Pietonul, despre care şoferul zicea că s-ar fi aruncat direct în faţa maşinii ca într-un gest sinucigaş, a ajuns în stare gravă la spital, având fractură deschisă de gambă dreapta.
Cinci copaci şi un stâlp doborâţi
Pe la ora 21.35 a serii de luni, Florian S., în vârstă de 39 de ani, din Leordeni, conducea un BMW către Topoloveni. Pe raza satului Glâmbocata, din cauza vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un cap de pod, apoi a retezat cinci copaci şi un stâlp de beton. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului, a lui Ionel F., de 43 de ani, care a suferit fractură de gambă, a lui Florin C., de 26 de ani, a lui Răzvan C., de 20 de ani, toţi din Leordeni, şi a lui Marian M., de 25 de ani, din Dâmboviţa, aceştia din urmă suferind leziuni uşoare.
Maşina a ajuns în pârâu
Ieri după-amiază, Nicolae A., de 36 de ani, din Bughea de Sus, circula cu o Dacia break pe un drum comunal şi se îndrepta spre centrul comunei. Din cauza vitezei neadaptate la condiţiile meteo-rutiere, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a părăsit carosabilul şi a ajuns într-un pârâu. Şoferul şi unchiul său, Ilie A., de 55 de ani, tot din Bughea de Sus, care se afla pe scaunul din dreapta faţă, au suferit răni uşoare.
Cu excepţia accidentului mortal de la Schitu Goleşti, în toate celelalte cauze au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.