Trec anii… mai ieri păşea pe poarta şcolii spre clasa învăţătoarei Maria Grecu, care lua în primul an al mileniului nostru o serie nouă de bobocei. Fetiţa subţirică, timidă, cu ochii mari şi părul bogat frumos împletit în codiţe de-atunci este acum o domnişoară frumoasă… tot subţire… tot înaltă… tot cu ochii mari, adânci ca marea şi pătrunzători ca cerul, tot cu părul bogat şi negru, şi tot lung-lung, şi tot prins în codiţe pentru că exigenţa spitalului o impune, deşi adesea îi place să şi-l lase fluturând în vânt. Îi place vântul şi e-n stare să-ţi vorbească ore în şir despre frumuseţea vântului de rămâi uimit cum poate acesta să ascundă atâtea taine. Vorbeşte frumos, mânuind cu măiestrie verbul, însoţindu-l mereu c-un zâmbet cald şi-o privire sclipitoare ce-i exprimă dumnezeirea.
Cine-o cunoaşte şi i-a urmărit devenirea nu se miră pentru că ea continuu îşi confirmă existenţa excepţională! Debutează în liceu cu romanul de 500 pagini „Ultimele stăpâne ale timpului”, ale cărui personaje, adolescenţi ca şi ea, învaţă învăţându-te pe tine, cititor, virtuţile devenirii umane în care prietenia, adică mâna întinsă la nevoie celuilalt, trebuie să fie nu numai admirată, dar mai ales practicată! Este uimitor cum la 15-17 ani când a scis romanul a realizat ceea ce noi adesea ne dăm seama la sfârşitul vieţii – că nimeni nu-i fără cusur, nimeni fără povară, nimeni îndeajuns de înţelept, deci trebuie să ne întindem mâna unii altora în ajutor.
Termina Liceul „Zinca Golescu” şef de promoţie, cu 10, bacalaureatul tot cu 10 şi, olimpică fiind, putea alege orice facultate a oricărei universităţi din lume… alege însă România, Universitatea de medicină „Carol Davila”, Bucureşti. Intră prima, medaliată olimpică, şi termină facultatea de medicină la fel – la festivitatea de absolvire, după discursurile specifice momentului, decanul facultăţii, prof. dr. Cătălin Cârstoiu, o strigă pe Ioana Dicu pe scenă să-i înmâneze medalia şi trofeul de şef de serie, un buchet superb de flori şi diploma de doctor! Apoi Ioana îşi strigă pe rând colegii alături de ea pe scenă pentru a-şi primi fiecare din mâna decanului diploma de doctor. Moment emoţionant! Unic!!
La aceasta mai adăugăm că-n anul al patrulea al facultăţii a lansat al doilea roman – „În căutarea iertării” – de aceleaşi dimensiuni ca primul, dar mai profund, mai esenţializat, care, în ritmul poveştii de aventuri pe care n-o poţi lăsa din mână atât de captivantă este, face nu numai elogiul celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară, dar trage semnalul necesar vremurilor acesteia – dragostea de neam şi ţară nu trebuie să fie doar vorbe uşor şoptite pe la colţuri, ci asumate ca temelie şi sens al vieţii fiecăruia dintre noi! Lansarea acestui roman în Aula mare a Universităţii de medicină Bucureşti, având vârf de lance pe Ileana Vulpescu, într-o companie mai mult decât prestigioasă – floarea medicinei românesti – arată nu numai valoarea Ioanei, dar şi preţuirea de care se bucură atât în lumea medicală, cât şi-n cea literară!
A urmat examenul de rezidenţiat. Ioana l-a trecut cu brio şi pe acesta, bifând în calendarul performanţelor sale şi etapa de rezidenţiat. Putea alege prin media obţinută orice spital, orice specialitate a oricărei clinice universitare. A ales ceea ce i-a marcat existenţa în anul al treilea al facultăţii – întâlnirea cu SEMIOLOGIA – ştiinţa semnelor bolii – Spitalul „Carol Davila”, o clinică universitară de excepţie, cu minunatul colectiv de doctori coordonaţi şi manageriaţi de prof. Mircea Penescu. Aici şi-a făcut lucrarea de licenţă, aici şi-a început cercetarea asupra bolilor rinichiului care generează atât de prezenta în lista cauzelor de deces – hipertensiunea arterială, o specializare care în toată lumea se cheamă „nefrologie şi hipertensiune arterială”, ştiut fiind în lume că cel cu hipertensiune arterială se adresează nefrologului, nu cardiologului. Iată că Ioana este iar c-un pas înaintea tuturor!
La 1 februarie, toţi doctorii rezidenţi promoţia 2019 şi-au început activitatea. Prima lună de serviciu s-a încheiat. Nu e uşor… deloc uşor… toţi doctorii ştiu cât de greu se face medicină adevărată, dar Ioanei îi place, iar pentru rezultatele sale, deja coordonează două grupe de studenţi într-ale semiologiei ei dragi!
Am revăzut-o pe holurile spitalului – deja are pacienţi din Piteşti… un chip frumos, o siluetă superbă, c-o privire ce te-nvăluie de n-o poţi evita sau uita, expresia specifică omului deştept, bun şi frumos, ce ştie să dea încredere şi pe mâinile căruia te-ai da imediat! M-am întrebat, întrebând-o, care este cheia succesului său… cu modestia-i recunoscută, a ridicat ochii ei superbi spre cer. EL, Domnul care ne-a învăţat că noi, creştinii, trebuie să fim ostaşi viteji ai darurilor Sale pe câmpul vieţii, nu milogi sau lupi pentru semenii noştri!
E primavară… La mulţi ani, Ioana Dicu! Suntem siguri că Argeşul are prin tine un nou doctor de top în Bucureşti, care continuă buna tradiţie a celor cu rădăcini argeşene, iar pentru că este martie, n-am putut să nu oferim acest mărţişor unei prezenţe feminine atât de agreabile din toate punctele de vedere! Succes pe mai departe şi-o primăvară generoasă în bucurii multe!!
