Când era un puşti la liceul din Mărăcineni, şi-a dorit o maşină, iar visul i s-a împlinit după ce, ani la rând, a strâns leu cu leu, muncind pământul de la ţară. Cumva, agricultura în familie i-a trasat destinul elevului-fermier dornic de şoferie, fiindcă ambiţia de a face un teren roditor l-a îndemnat să urmeze mai departe o facultate de profil. Cu studii superioare, eroul nostru a ajuns să lucreze ca manipulant la o firmă. Este tată de gemeni – iar asta-i mănâncă o mare parte din timp – iar din salariul său, minim pe economie, hrăneşte, zi de zi, porumbeii din Piteşti.
20 kg de grâu la o masă
Într-o aripă a piaţetei Primăriei Piteşti, zeci de porumbei ciugulesc prânzul servit de tatăl care rupe de la gura familiei pentru a îndestula păsăretul urban. Ucenicii bunului samaritean sunt gemenii de-o şchioapă care-l iau pe părinte drept model. Cu mâinile lor mici, prichindeii aruncă în evantaie de veselie grăunţe de grâu, iar zburătoarele aterizează pe platou, gângurind pe lângă picioarele lor cu voioşie. Plină cu cereale, sacoşa de rafie adusă de păsărarul-şef cântăreşte mai bine de 20 kg. În câteva clipe paporniţa se goleşte pe jumătate, fiindcă şi alţi copii intră în joaca serioasă, numită hrănitul porumbeilor.
Un ochi râde…
Prietenul păsărilor are ce povesti între două porţii de grăunţe răsfirate lângă fântâna cântătoare.
Are el propriul autoturism? Are! „Am cărat cu maşina asta şi lemne, şi cereale… Este deşelată până-n oase, cei drept şi din cauza drumurilor noastre, dar îşi face bine treaba, sunt mulţumit de ea”, şi-a descris bărbatul „podoaba” pe roţi.
Are el o familie frumoasă? Are! Unde mai pui că e tată de gemeni. Cei doi prunci ai săi, „prinţesa lui tati” şi „prinţul lui mami”, sunt acum de vârsta grădiniţei. Omul îşi adoră copiii şi îşi respectă nevasta, fiindcă pentru bunăstarea familiei ea are două slujbe: este suplinitoare la o unitate şcolară şi vânzătoare.
Uite că omul nostru iubeşte şi necuvântătoarele. În mod voluntar hrăneşte porumbeii şi peştii urbani. „Pentru mine este ca o terapie. Înainte le cumpăram arpacaş din acela care se foloseşte la colivă. Acum merg în târg şi le cumpăr grâu, fiindcă este mai ieftin. Porumbeii au modul lor de a-mi mulţumi pentru masă. De multe ori, atunci când plec spre casă, ei zboară în rotocoale deasupra capului meu”, a spus columbofilul amator.
Până acum are el cu ce se lăuda? Are!
… Un ochi plânge
Dar un ochi îi plânge omului căruia îi pasă de aceste vieţuitoare. Fiindcă s-a licenţiat în agricultură. Fiindcă degeaba şi-a luat diploma de inginer. Fiindcă, cel puţin până acum, nu a găsit nicăieri de lucru în domeniu. Îşi doreşte cu ardoare un post în conformitate cu studiile, dar nicio uşă nu i se deschide cu noroc, „fiindcă peste tot se intră numai cu pile şi cu relaţii”.
În inima domnului inginer cu dragoste de porumbel e o dorinţă din aia aprigă, precum cea din copilărie, când i-a încolţit visul cu maşina. Acum pofteşte mult la un tractoraş mic, de grădină. Însă, în condiţiile actuale de trai, singura posibilitate de a-l obţine este o… mătuşă rătăcită pe care să o cheme… Tamara.
