Vă mai amintiţi de serialul „Comici vestiţi ai ecranului”? Dacă nu, uitaţi-vă la serialul care se derulează de câteva zile pe marele ecran al ţării. Un film cu Stan şi Bran, de tot comicul. Şi tragicul! Doar că Stan e Dragnea, iar Bran i-a împrumutat personajul lui Grindeanu. Ambii, acompaniaţi de Ponta, se dau în spectacol şi, urmărindu-i, ar trebui să ne prăpădim de râs. Dacă n-ar fi de plâns. Pentru noi şi pentru România.

Dar hai să vă aduc aminte de filmul cu pricina şi sunt convins că-mi veţi da dreptate. În ajun de Anul Nou, doi comercianţi livrează dintr-o camionetă plină cu brazi un pom de iarnă. Proprietarul le deschide voios uşa, cu toţii sunt animaţi de bune intenţii, mai ales cei doi negustori în care-i recunoaştem pe Stan şi Bran. Dar nu ştiu cum se întâmplă că, încercând să bage copacul pe uşa casei frumos împodobită, se dărâmă ceva. O bucată de uşă, de fereastră, mă rog, acolo ceva nesemnificativ. Proprietarul se simte ofensat şi, imperturbabil, răsuceşte şi el un far la maşina negustorilor. De aici încolo se dezlănţuie o întreagă nebunie a distrugerilor. Orice urmă de raţiune pare de prisos. Vexat, Bran ia o cărămidă şi sparge o fereastră, proprietarul răspunde smulgând o aripă de la maşină. Şi tot aşa, cu o euforie greu de imaginat, frenezia demolării îi cotropeşte pe eroii întâmplării care nu se mai opresc decât atunci când casa e dărâmată complet, iar maşina, o grămadă fumegândă de fiare.

La final, cei trei protagonişti, plini de praf şi funingine, îşi contemplă tâmp falimentul. Apocalipsă, nu alta! Întreaga lor avere e făcută praf, la picioarele lor. Se uită şi ei prostiţi, iar spectatorii se tăvălesc de râs. O scenă din teatrul absurdului.

De câteva zile suntem martorii unor astfel de scene parcă decupate dintr-un film mustind de elemente iraţionale. Preşedintele Dragnea, şi el animat aparent de bune intenţii, procedează, cum a promis, la evaluarea miniştrilor după şase luni de guvernare. Nu pare mulţumit de prestaţia unora şi îi cere prim-ministrului să renunţe la unii dintre ei, fiindcă nu toate măsurile din programul electoral au fost realizate conform promisiunilor pentru care electoratul a încredinţat puterea coaliţiei PSD – ALDE. Este vorba de crearea Fondului Suveran de Investiţii, de o lege unică a salarizării, de neîndeplinirea condiţionărilor impuse de UE etc. etc.

Subit, Grindeanu devine alt om. Nu tu disciplina şi supuşenia pesedistă de până mai ieri, nu ascultare, nu demiterea celor consideraţi vinovaţi de neimplementarea măsurilor stabilite. Replica lui Dragnea e uimitoare. Le cere tuturor miniştrilor din Guvern să-şi dea demisia, pentru ca Grindeanu, care nu vrea să-şi dea demisia de onoare, să rămână singur şi caraghios în Palatul Victoria. Miniştrii, disciplinaţi membri de partid, îşi dau demisia în alb, dar, legal sau nu, Grindeanu rezistă pe baricade, luându-l ca asociat la o nouă guvernare pe fostul prim-ministru Ponta. Ordine, contraordine şi declaraţii zboară de la Parlament la Guvern şi viceversa, preluate amplificat de televiziuni şi presa scrisă. Avalanşa se rostogoleşte ameţitor. Este nevoie de moţiune în Parlament pentru demiterea prim-ministrului, a Guvernului, de fapt.

Aşa ceva nu s-a mai pomenit! Ce-i asta? Lovitură de palat, puci, revoltă în PSD? Zvonurile şi declaraţiile se întretaie, fiecare tabără îşi arată muşchii. Grindeanu dă o fugă la Timişoara să bea din apa vie a locului, Dragnea îşi scoate la înaintare cele trei „graţii”, Ponta îşi arată muşchii din Palatul Victoria. Întors de la Timişoara, Grindeanu se plimbă, sâmbătă seara, pe coridoarele goale ale Guvernului împreună cu un director de televiziune. Funanbulesc, nu alta! Preşedintele Iohannis, abia întors din SUA, pare şi el uimit, deşi se vede bine că e şi mulţumit. Impozant şi plin de răspundere cere PSD rezolvarea degrab a crizei politice, generate de partidul aflat la putere.

Şi, într-adevăr, privind de pe margine la acest spectacol grotesc, poţi să te prăpădeşti de râs, dacă ţara n-ar fi de plâns cu aşa oameni politici. Tocmai ridicasem şi noi puţin capul, după ce liderul lumii l-a primit cu prietenie pe neamţul nostru, că ne tăvălim iar în mocirlă. Cei mai mulţi dintre noi, spectatori la acest scenariu sinucigaş, dacă avem în vedere consecinţele economice şi imaginea ţării, se întreabă cine sunt păpuşarii care trag sforile din culise. Sistemul, companiile multinaţionale, oamenii preşedintelui Iohannis? Ori pur şi simplu prostia celor ce involuntar joacă rolul lui Stan şi Bran, ambalându-se într-o „maşinaţiune” care ne lasă pur şi simplu cu gura căscată. Ceva mai original n-am mai văzut decât atunci când Stolojan a abandonat prezidenţialele în favoarea lui Băsescu. Suntem manipulaţi sau blestemaţi să nu fim niciodată în stare să urmărim realizarea lucrurilor serioase, iar nu a celor ce duc în derizoriu fiindcă ţin doar de o persoană sau alta.

Păi, acum, de pildă, de soarta lui Dragnea, a lui Grindeanu ori Ponta nu mai pot eu, alegător român, ori de realizarea programului pe care şi l-a asumat Guvernul coaliţiei? Cade leul, cad economia, exporturile, nu mai pot creşte salariile, nici pensiile, începe să iasă fum din tot mormanul de promisiuni cu care PSD- ALDE ne-a ademenit la alegeri. De la un fleac, de la o remaniere guvernamentală, ne trezim într-o criză politică numai bună să ne pună din nou la pământ. Cu braţele încrucişate, privim de pe margine şi ne întrebăm pe bună dreptate: „Unde o să ajungem cu ăştia? La circ ori la balamuc?” Sau pe monitoarele întregului mapamond? Nu mai ştiu cine a spus că „istoria este un coşmar din care nu mă pot trezi”, dar mare dreptate a avut. Mă întreb, doar, istoria ne livrează asemenea coşmaruri sau şi oculta contemporană? Şi nu ştiu de ce îmi vin în minte patru versuri tare năpristane: „Cu prostul care n-are şcoală,/ Te lupţi puţin şi-ai câştigat./ Dar lupta este colosală,/ Cu prostul care are şcoală”. Probabil că d-aia am şi dat noi cu şcoala de pământ!

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio