Tricolor, artificii, frânturi de discursuri şi declaraţii, „ţară captivă în trecut”, „statul paralel”, „drepturi şi libertăţi ameninţate”, „să lăsăm deoparte rivalităţile”, „aliat dedicat şi angajat”, „interes naţional”, „apel la unitate”, demonizarea politicienilor, „două războaie”, unul „rece” şi altul „fierbinte”, protestatari care demontează schele (că doar n-o să construiască!), o clădire cu români incendiată în Germania, grătare, absenţi la defilare, supărări pe on-line cu Radu Vasilică, venin şi ură…
Pe scurt, cam acesta a fost tabloul aniversării Zilei Naţionale de la 1 Decembrie 2017. Aniversare care deschide, în România, Centenarul Marii Uniri. Cum arată azi România? Mai mică decât a fost la 1 Decembrie 1918. Ca suprafaţă, dacă nu şi ca populaţie. Suntem mult mai dezbinaţi decât uniţi. Cu o suveranitate negociată, că, iată, aniversăm şi 10 ani de la primirea noastră în Uniunea Europeană. Sentimentul de solidaritate, socială şi naţională, este în suferinţă. Vorbe cu carul, fapte cu… parul. Sub presiunea globalizării şi a războiului intern, când „rece”, când „fierbinte”, societatea noastră este pe cale de destrămare, de dezintegrare. Dintr-un neam aşezat riscăm să devenim o adunătură plină de ură.
Nu patriotismul, ci banul a devenit un ideal. Şmecherul, băiatul de băiat, băiatul deştept, şmenarul, licheaua sunt pe val. Omul care munceşte este onest, nu-i la mare cinste. Cupiditatea, egoismul, căpătuiala, tâlhăria au luat locul valorilor de altădată, între care se afla cinstea, onoarea, generozitatea, prietenia, prestigiul profesional, respectul, familia, biserica. Alte valori se macină acum la moara economiei de piaţă. A te îmbogăţi rapid nu mai este de prost gust. Dimpotrivă, ia ochii celor din jur, conferă vizibilitate, statut de VIP. Sigur, totul se întâmplă într-o lume tulbure, cum este turburelul înainte de a se maturiza, de a se sublima ca să ajungă coniac. Cine mai are azi răbdare să vadă că, în societatea premodernă, odată cu privilegiile rangului, veneau şi îndatoririle?
Politica? Partidele? Polticienii? Nici vorbă să fie în slujba celor mulţi. Pentru ei, cei care au ajuns la putere, totul este de apucat. Ăsta-i principiul după care funcţionează de 28 de ani draga noastră de democraţie. Câştigurile la noi sunt privatizate, iar pierderile socializate. Aşa s-a făcut privatizarea, aşa am distrus industria, agricultura, baza economică a ţării, aşa am înstrăinat pământul, subsolul, am ras pădurile. Stânga ne vrea iobagi, cu vicii, uşor de manipulat, dreapta – străini, slujbaşi la corporaţii, europeni, globalizaţi. Şi, desigur, manipulaţi. Globalizându-ne, europenizându-ne, nu mai suntem români, suntem cetăţeni ai lumii, europeni, începem să reclamăm suveranitatea, identitatea, statul naţional. Şi atunci ce vrem să mai spunem noi cu sărbătorirea Centenarului?
Am remarcat totuşi o idee care şi-a făcut loc, în spaţiul public, joi, de Ziua Naţională. Înainte de a schimba ţara – în bine, se înţelege, nu tot în rău, ca până acum! – să începem să ne schimbăm noi. Iar această schimbare, îndrăznesc să zic şi eu, ar putea începe cu un exerciţiu de umilinţă din partea celor trei demnitari orgolioşi, care n-au avut loc în aceeaşi tribună.
Să-mi iertaţi îndrăzneala de gazetar provincial, dar domnilor Iohannis, Dragnea şi Tăriceanu, ce-ar fi dacă – la ceas de an nou, dacă n-a fost să fie la 1 Decembrie – aţi da ţării un semnal nu doar de împăcare, de unitate şi solidaritate naţională, dar şi de umilinţă? La urma urmei, funcţiile dv. nu reprezintă altceva decât faptul că sunteţi în serviciul public, al celor care v-au ales. De ce n-aţi recunoaşte măcar odată pe an acest lucru, procedând ca Iisus Hristos, care s-a umilit spălând picioarele ucenicilor săi. Şi n-a făcut-o doar Iisus, ci şi înalţi slujitori ai bisericii, papii.
Prin urmare, de aici din ţara Brătienilor, care şi-au pus averea în slujba interesului naţional, mi-aş îngădui îndemnul de a încerca să faceţi un exerciţiu de umilinţă şi, în ajun de An Nou, să începeţi prin spălarea în public a picioarelor câte unui muntean, moldovean, oltean, transivănean, basarabean care s-au dovedit a fi oameni cinstiţi în comunităţile lor. Şi care sunt urmaşii celor care au făcut Unirea cea Mare. Am convingerea că nu v-aţi umili, ci, dimpotrivă, v-ar creşte prestigiul şi aţi dovedi că vreţi să fiţi cu adevărat în serviciul celor care v-au ales. V-au ales, ştiţi bine, cu încrederea că-i veţi duce către o viaţă mai fericită. Ceea ce nu se întâmplă încă. Dar niciodată nu-i târziu. Dacă n-a fost de Ziua Naţională, să fie măcar de Anul Nou. Şi să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar o fac cu gândul că sunteţi oameni de stat şi că Petre P, Carp n-a avut dreptate când a spus că „am avut atâta noroc la Unire, că nu ne mai trebuie oameni de stat”.
Ba, ne trebuie! Dar ca Brătianu, tată şi fiu. Care ne-au adus Independenţa, Unirea, România modernă. De care ne batem joc!
