După cum v-am informat, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş are o mulţime de obiective pentru anul în curs. Unul dintre ele este organizarea celei de-a doua ediţii a Târgului Agro Piteşti. Spre deosebire de ce a fost în 2016, se doreşte în primul rând atragerea mai multor expozanţi (din judeţ, din ţară şi din străinătate) şi un public mai numeros. În acest sens, evenimentul – programat în luna mai, se va desfăşura pe o suprafaţă de aproximativ 12.000 mp (dublu faţă de anul trecut) şi va fi presărat cu tot soiul de surprize. Prezenţa ansamblurilor folclorice şi fripturile la proţap vor constitui fără doar şi poate atracţii, însă marea surpriză ar putea fi… aterizarea unui elicopter. Vizitatorii îl vor putea fotografia şi studia îndeaproape. Preşedintele CCIA, George Caval, a afirmat că poartă discuţii cu o firmă italiană care ar urma să aducă aparatul de zbor. Rămâne de văzut dacă se vor înţelege.
George OLTEANU
2 Comentarii
Puiu
Ma scuzati, domnule Olteanu! Stiti ca va respect foarte mult si va citesc tot ce scrieti. Nu vad de ce ar aduce un elicopter din Italia, ca sa ce!? Sa aterizeze la Pitesti si sa facem poze cu el si pentru ce sa-l studiem? Mult mai sugestiva este imaginea ,daca in ea este acel tip de elicopter.Daca am putea sa achizitionam un astfel de elicopter, pentru folosirea lui in agricultura pe meleagurile noastre, ar fi ideal. Asta ati vrut sa spuneti?
admin
Aşa au anunţat în conferinţa de presă. Încă nu e o certitudine, vă ţinem la curent.