
Gata și cu bacalaureatul „de toamnă”. Proba la alegere a profilului și specializării s-a desfășurat astăzi, 13 august 2025.
În județul Argeș, 642 de candidați s-au înscris pentru acest ultim examen scris, însă nu toți s-au prezentat. Un caz de tentativă de fraudă a dus la eliminarea unui elev.
642 de elevi înscriși în Argeș, 97 au lipsit
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, la proba scrisă E.d), susținută pe 13 august 2025, s-au înscris 642 de elevi din județ. Din păcate, 97 dintre aceștia au absentat, neprezentându-se în centrele de examen stabilite.
Această probă este ultima din cadrul sesiunii august 2025 a Bacalaureatului.
Tentativă de fraudă
În centrul de examen organizat la Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima” din Pitești a fost înregistrat un incident izolat. Un elev dintr-o promoție anterioară, provenind de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, a fost eliminat din examen după ce a fost prins cu un dispozitiv electronic asupra sa.
Conform regulamentului, prezența oricărui dispozitiv electronic în timpul examenului atrage automat eliminarea candidatului, indiferent dacă acesta a fost folosit sau nu.
Urmează afișarea rezultatelor și etapa contestațiilor
Etapele următoare din calendarul oficial al Bacalaureatului 2025 sunt:
- 18 august 2025 – Afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00);
- 18-20 august 2025 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (în intervalul 14:00–18:00);
- 26 august 2025 – Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor.



























