Ţara fierbe. La televizor, deocamdată. Dar şi-n stradă! Două televiziuni l-ar mânca, dacă ar putea, cu fulgi cu tot pe preşedintele Iohannis. Alte două, ceva mai „echidistante”, îi justifică prezenţa în mijlocul protestanţilor. Parcă pentru a pune gaz pe foc, preşedintele descinde la şedinţa de guvern unde semnalează prezenţa nu doar a unui elefant, ci a doi…
Asta-mi aminteşte de cântecul din studenţie cu elefantul care „se legăna pe o pânză de păianjen şi pentru că ea rezista a mai chemat un elefant”. Care elefant poate fi un nou protest în stradă, cum văd că este mobilizată – manipulată? – lumea pe facebook (eu scriu duminică dimineaţa şi n-am cum şti dacă protestul va fi real seara) şi cum preşedintele le sugerează celor din Sibiu să vină la Bucureşti, fiindcă mai are trei locuri libere în maşină. Sigur, „strada nu înseamnă ţara”, cum bine spunea în parlament Tache Ionescu, dar cu un an în urmă guvernul PSD a fost dat jos de stradă, în urma incendiului de la „Colectiv”. Întâmplător sau nu, un nou incendiu a izbucnit la clubul „Bamboo”. Pe cale de consecinţă, se pregăteşte şi alungarea de la putere a actualului guvern, tot al PSD şi tot legitim? E legal, este constituţional, la numai o lună de la instaurarea sa? Se pare că asta nu-i preocupă pe cei ce vor acest lucru, în frunte cu Iohannis, care şi-a asumat rolul de lider al opoziţiei. Ei vor cu orice preţ puterea, legitim ori chiar ilegitim. Paradoxal, cum remarca senatorul Bolcaş, protestatarii ies în stradă, ilegal, ca să apere „statul de drept” împotriva puterii majoritare. Asta fiindcă Guvernul Grindeanu intenţionează să dea două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal.
Nu-mi permit să intru în detalii juridice, în sensul că astfel „vor fi eliberaţi toţi penalii, şi violatorii, şi hoţii”, că pe de altă parte UE pune presiune pe noi, cu amenzi considerabile, dacă nu îmbunătăţim condiţiile de detenţie. Iau act doar de faptul că astăzi ministrul Justiţiei anunţă o dezbatere publică pe acest subiect fierbinte cu participarea presei.
Ce mă interesează însă mai mult pe mine – ca român, ca jurnalist, ca om care ţin la ţara asta unde m-am născut şi pe care nu mă îndur s-o părăsesc, cum au făcut-o alţii, nici s-o vând, cum o fac alţii – este să n-o destabilizăm sub diverse pretexte. Cu sau fără bună ştiinţă. Dacă este adevărat că România este condusă de băieţii cu ochii albaştri, cum lasă să se înţeleagă inclusiv un fost diplomat american, atunci îi rog public şi cu mâna pe inimă să nu mai rişte urcarea a încă unui elefant pe pânza asta de păianjen care este România. Că-i tare fragilă şi se rupe! Să aibă grijă, cum au făcut-o şi până acum, de n-am ajuns în situaţia Iugoslaviei deja destrămate. Să „lucreze” astfel, chiar cu un buget diminuat, încât să nu mai ajungem în situaţia în care România a fost obligată să încheie pacea de la Buftea, în anii cumpliţi ai Primului Război Mondial. Fiindcă, iată, încă un elefant este invitat să urce pe pânza de păianjen. Bunii noştri concetăţeni de etnie secuiască vin cu o „iniţiativă cetăţenească privind autonomia ţinutului secuiesc”, cum vedem în Monitorul Oficial.
Două judeţe şi jumătate vor autonomie. Transilvania, dacă este să ne luăm după unii intelectuali de la Cluj, vrea şi ea independenţă. Putin lucrează cu preşedintele Republicii Moldova, pentru a crea o Moldovă Mare extinsă şi dincolo de Prut, în teritoriul României văduvit de Basarabia.
Ce-ar însemna asta? Ne spune, dincolo de mormânt, un talentat scriitor şi un mare avocat totodată, Ion Valjan, care a avut casă la Găvana „lângă Piteşti” şi care a fost procuror al Tribunalului Argeş – în cartea „Cu glasul timpului, amintiri”, Ed. Humanitas, 2013 – închis întâi de nemţi şi apoi de comunişti, fiindcă era un bun român, un patriot adevărat. După tratatul de pace de la Brest-Litowsk, din 3 martie 1918, nemţii ne impun la Bucureşti o „pax germanica”, o adevărată „sclavie neagră”, cum notează Ion Valjan,văzând harta României afişată în vitrina Librăriei Socec. Cum arăta ea? Aşa, citez: „Din Dorohoi ne-au tăiat partea de nord-vest, inclusiv orăşelul Herţa. Din judeţul Suceava ni s-a luat jumătate. Ne-au luat toţi munţii de la intrarea în defileul Bistriţei, Broştenii, Borca, Rarăul, Pietrele Doamnei până-n apropierea Bicazului, apoi Ceahlăul până la mânăstirea Durău. Din judeţul Bacău ne-au luat Ghimeşul şi Palanca. Din Putna şi Buzău, fâşii mari de pământ românesc. Din Prahova ne-au luat Predealul până la Azuga şi munţii până la mânăstirea Cheia. În Dâmboviţa, de la Podul Dâmbovicioarei până la nord de Cozia. În Gorj, o mare fâşie de pământ până la Bumbeşti. În Mehedinţi, graniţa nouă merge până la Turnu Severin; am pierdut Vârciorova. Dobrogea e ocupată de bulgari. Ce mai înseamnă România?”
Citesc şi mă înfrigurez. Citiţi şi vă înfriguraţi, nu de frigul iernii, ci al viforului istoriei care ne paşte din nou, dacă n-avem înţelepciunea să ne punem la adăpost. Demonstraţii de stradă ne trebuie nouă acum, slăbirea poziţiei preşedintelui ori dărâmarea guvernului numit de o majoritate parlamentară? Ping-pongul cu ordonanţe de urgenţe pentru iertarea creştinească a păcatelor? Pe cine iertăm şi pe cine nu? Hotărât lucru, n-au minte nici cei pe care i-am ales, dar nici cei care-i împing în stradă pe demonstranţi. Cu siguranţă nu l-au citit pe Sun Tzu care-n „Arta războiului” îndeamnă: „Arată-te puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic”. Cum suntem noi acum, global vorbind, puternici ori slabi? După cum puternicii zilei o caută cu lumânarea, s-ar părea că suntem puternici, ceea ce vedem bine că nu este aşa. Şi atunci de ce tot chemăm elefanţii să urce pe pânza de păianjen numită România? Ca s-o dărâme sub greutatea lor monstruoasă? Înseamnă că n-avem minte, nu? Sau, mai precis, că n-am învăţat nimic din istoria noastră, nu întotdeauna glorioasă!
Mihai GOLESCU
Un Comentariu
Elena Delia Dumitrica
Evident ca nu am invatat nimic din istoria noastra, Maestre. Nici nu o cunosatem bine, deci nu putem invata din experienta inaintasilor. Nu o cunoastem din doua motive: ca ne-a fost prezentata distorsionat, de cele mai multe ori, in variante, aproape nimic cert; apoi, fiindca nu ne-a fost infiripata dorinta de a cerceta, de a sti, de a se defini, o data pentru todeauna, ca natiune. Istoria nationala a fost tratata mereu ca o afacere pe care au vrut-o profitabila toti cei ce s-au perindat pe la putere.