Dramă în zona argeşeană a masivului Făgăraş, unde un cioban a murit după ce a căzut într-o prăpastie. Despre tragicul incident s-a aflat abia duminică seară, după cum ne-a declarat Nicolae Pleşiţă, şeful formaţiei Salvamont Curtea de Argeş.
Informaţie confirmată
„În cursul serii de azi (ieri, n.r.), câţiva turişti care făceau un traseu de creastă în Făgăraş ne-au sesizat că doi ciobani i-au anunţat că, joi spre prânz, un coleg de-al lor a plecat de la stână şi n-a mai apărut. Din cele discutate cu ciobanii, turiştii au reţinut că bărbatul a plecat de la stâna de sus în direcţia cabanei Podragu şi că ar fi dispărut undeva în zona Podu Giurgiului, la Jgheaburi. Aceştia au constatat că undeva jos se vede trupul unui om şi au sunat la 112, apoi apelul a fost dirijat către Salvamont. Întrucât nu puteam da crezare unui simplu apel telefonic, am trimis în zona respectivă o echipă mixtă de salvamontişti şi jandarmi montani, care au constatat că informaţia se confirmă. Cel mai probabil evenimentul a avut loc în cursul serii de joi, iar victima, identificată ca fiind Gheorghe Mocanu, de 46 de ani, din Odobeşti Focşani, judeţul Vrancea, se pare că a căzut într-o râpă”, ne-a declarat Nicolae Pleşiţă.
Fără baterie la telefon
Ieri-dimineaţă, o echipă de salvamontişti din Curtea de Argeş şi Piteşti a plecat, împreună cu poliţişti criminalişti, judiciarişti, procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi reprezentanţi ai Serviciului de Medicină Legală Argeş spre râpa unde zăcea trupul neînsufleţit al ciobanului. „Ceilalţi ciobani văzuseră cadavrul încă de joi, dar n-au anunţat poliţia, susţinând că n-ar mai fi avut baterie la telefonul mobil. Administratorul stânii spune că ar fi anunţat dispariţia ciobanului la 112, însă nu există niciun apel care să confirme acest aspect. Echipele acţionează într-o zonă fără semnal pe telefonia mobilă şi vor asigura tot sprijinul de care au nevoie anchetatorii, pentru a putea efectua cercetări la faţa locului. Cel mai probabil în cursul după-amiezii cadavrul va fi scos din râpă şi predat la medicina legală pentru autopsie”, ne-a declarat la rândul său Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Judeţean Salvamont Argeş.
Val. NICOLAU