Ieri, poliţişti ai Serviciului Imigrări Argeş au organizat o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor în judeţ. Cu acest prilej a fost depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, cetăţean canadian, care şedea ilegal în judeţ. Din verificări a rezultat că cel în cauză a intrat legal în România în baza convenţiilor internaţionale prin care se desfiinţează unilateral regimul de vize, dar nu a părăsit teritoriul ţării în termenul maxim de 90 de zile.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări argeşeni au emis pe numele canadianului o decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligat să părăsească ţara în 15 zile. Totodată, tânărul a fost amendat cu 700 lei.