S-a întâmplat ceva de neimaginat. La Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești. O operă de artă, sculptată în piatră de Albești, a fost „văcsită” în două culori. Una pentru bustul propriu-zis și una pentru soclu. Cine a făcut-o, de ce a făcut-o, cu ce semnificație? Nimeni nu știe nimic, toată lumea responsabilă tace chitic!

La urma urmelor, nu este asta un cap de țară. Reputatul și regretatul profesor și om de cultură Nicolae I. Apostolescu, căci despre bustul lui este vorba, domină, cu înălțimea sa spirituală – autorul unei Istorii a Literaturii Române Moderne până la 1900, cu doctorat la Sorbona și recunoscute merite în istorie literară comparatistă – peisajul cultural al celor două veacuri, între care s-a remarcat personalitatea sa. Poate că ar merita să reamintim aici că și-a luat licența în științe filologice cu mențiunea „magna cum laude”, că Em. Faguet i-a prefațat una dintre cele două teze de doctorat, că a câștigat o bursă la Paris pentru a urma cursuri de literatură comparată, că este unul dintre puținii specialiști, la 1900, în versificație. A fost un om remarcabil al timpului său, dar și unul de ținut model pentru toată vremea. Adică și pentru viitorime.

Așadar, zicem, dacă nu greșim, că nu e un cap de țară că s-a găsit cineva, la un colegiu de elită al dragului nostru de Pitești, să „colaboreze”, fără a-i cere permisiunea, și să „îmbunătățească” bustul, realizat cu devoțiune plastică, de talentatul nostru scuptor și profesor al colegiului, Nicolae Georgescu, trăgând cu pensula o vopsea, pe nobila piatră de Albești, pentru a imita bronzul. Atât l-a dus capul, așa a făcut, fără, repet, măcar ca, din bun simț, să-l consulte pe autor, un specialist și, de ce nu, pe directorul instituției din acea vreme. Spunem asta întrucât actuala directoare, d-na Dumitru Florica, ne-a făcut o vizită la redacție să ne spună în ce împrejurări s-a și produs isprava: în vălmășagul modernizarii clădirii. N-are știință, nici cunoștință despre întâmplarea care aruncă o umbră peste un prestigios colegiu, dar, dacă înțelegem noi, ziariștii, dacă înțeleg și cititorii, aproape că orice este posibil în România de astăzi. Păi, nu s-au întâmplat atâtea plagiate, păi, nu și-au schimbat atâția oameni culoarea politică, păi…

Nu mai glosăm! Dar nici nu acceptăm ca oricine și oricând să aibă „inițiative” menite să distrugă, nu să construiască. Inclusiv – sau mai ales – acolo unde ne dorim să nemurim un om, o idee, ridicând o statuie pentru eternitate, pentru știința generațiilor viitoare. Că așa s-a întâmplat, de pildă, și când liberalii au avut inițiativa de a repune statuia lui Ion C. Brătianu în Grădina Publică, așezând-o pe soclul pe care până atunci tronaseră țăranii răsculați. Doar o impietate, cum e cazul și cu statuia lui N.I. Apostolescu și cum se pronunță, afectat, și unul dintre foștii directori ai colegiului, prof. Lucian Costache. Nu, credem mai degrabă, că-i prostie, ignoranță crasă! Comisă de oameni care fac după mintea lor, care minte nu-i coaptă, nu-i dotată, nu-i autorizată să se exprime public, doar pentru că, temporar, a urcat-o întâmplarea ori votul public, într-o funcție.

Soluția în cazul de față? Îi invităm, deopotrivă pe autorul sculpturii, prof. N. Georgescu, și pe prof. Dumitru Florica, să o găsescă împreună, astfel încât să facem o reparație morală și celui care omagiază, și celui omagiat. Altminteri, imbecilitatea ne va cotropi încetul cu încetul, imprevizil și insidios, enigmatic oricum, în numele nu știu cărui spirit justițiar. Care numai al nostru nu este! Este al unui popor de plastilină. De ce l-am tolera și nu l-am demasca?

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio