Gata, războiul s-a sfârșit! Ce-i drept, câte un bubuit surd mai răzbate de undeva, dincolo de hotarele liniștii noastre, dar iată avem totuși un președinte. Suntem fericiți ori, unii dintre noi, nefericiți. Dar, nu-i așa, ar trebui să fim cu toții fericiți, fiindcă avem un președinte al tuturor românilor, care se va bate de acum încolo pentru fericirea noastră, pentru prosperitatea noastră! Repet, a tuturor românilor! Acum, la finalul turului al doilea, așa ar trebui să ne „spună” serotonina, dopamina și ocitocina din corpul nostru. Sus inima, români!
Ei bine, nu-i chiar așa. Din nefericire, bunăstarea noastră, fizică și psihică, nu mai depinde doar de un om, fie el și în vârful piramidei, fie el înzestrat și cu multă minte. Și cu multe relații. Și cu multe bune intenții. Nici starea de spirit a oamenilor, nici a partidelor, îndrăznesc să spun, nu pot decide dacă vom mânca o pâine albă, ori mămăliga de altădată. Care mămăligă nu-i exclus să explodeze din nou.
Tocmai când să jubilez și eu, un coleg de breaslă, Mihai Miron, fost președinte al UZPR, se întreabă cu îngrijorare, citându-l pe economistul Dan Diaconu, dacă nu ne pregătim pentru un viitor dezastru. Adică, de acum încolo în cinci ani, cât timp va fi în funcție președintele ales ieri de cei mai mulți dintre noi, va trebui să ne pregătim să trecem, în 2024, la moneda euro. Pregătire impusă de Planul Național de Adoptare a Monedei Euro și care se face, deocamdată, în laboratoarele BNR de către Daniel Dăianu. Cel care, într-o seară, la televizor, vă mai amintiți, ne avertizase că nu-i o treabă deloc simplă, ci cu consecințe dintre cele mai neplăcute, dacă nu avem grijă de leul nostru, de economia noastră, de țara noastră.
Ce-i de făcut? Înainte de orice, mai ușor cu șampania și cu cheful. Nu-i timp de sărbătoare, câtă vreme peste tot în Europa ne confruntăm cu realități economice și financiare noi, iar adoptarea monedei europene a dus la scăderea nivelului de trai al populației. Care nivel a fost „detonat” de dublarea prețurilor pe fondul menținerii salariilor, așa cum s-a întâmplat în Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Ba chiar și-n Germania, unde nivelul de trai a scăzut cu 20%, motiv pentru care neamțul, în limba maternă a d-lui Iohannis, mai în glumă, mai în serios, i-a zis nu euro, ci Teuro, adică scump, costisitor. Cum, trebuie să recunoaștem, costisitoare este și intrarea noastră în UE. Care intrare ne-a adus și benefice fonduri, și modernizare socio-economică, dar totodată și „dezindustrializarea barbară” a țării, și transformarea ei într-o piață de desfacere pentru monopolurile externe.
La ce să ne așteptăm, dacă nu vom mai avea moneda noastră națională cu care să ne protejăm bruma de întreprinzători naționali privați, subjugați de multinaționale, cu care să fixăm propriile noastre taxe vamale și de schimb? Păi, mai întâi de toate, la subordonarea statului de către exponenții capitalului global interesat doar de profit și nu de politici publice de protecție socială.
Deviza acestuia este „fiecare pentru sine, Dumnezeu pentru toți”. Binele colectiv va rămâne doar un concept pur teoretic, lăcomia fiind desigur condamnată, dar implicit susținută prin neplata impozitului datorat de către marile firme care și-au „delocalizat” producția. Nemaiavând o monedă națională, deci o susținere financiară românească, nu vom mai putea acorda prioritate intereselor și investițiilor naționale, stimulării dezvoltării și cercetării științifice, antreprenoriatului și inițiativei creative, promovării valorilor noastre. Puterea corporatistă sprijinită pe euro va fi tot mai discreționară. Cum bine se vede, când nu-i convine, ori ne abandonează, ori ne „lucrează” la guvern.
Bine, bine, veți spune, ce m-a apucat pe mine să plâng eu acum de grija leului nostru zgribulit al cărui curs tinde să se rotunjească spre cinci? Păi, ce altceva decât faptul că mass-media de mici demensiuni nu vor putea concura o dată în plus cu megastructurile din sistem, vor da faliment, fiind înghițite de politica de dumping. Asta, pe o piață unde cererea și oferta este direcționată de invazia marelui capital, occidental de regulă. Cu ce dobânzi ne putem noi împrumuta, micii întreprinzători, ca să ne dezvoltăm afacerea? Cu 4-5%, față de cei vestici care au acces la dobânzi de 0,5-0,7%? Vom fi devorați fără drept de apel și cei circa 10% care mai operăm deocamdată în presă. Las’ că, pe de altă parte, nici aceștia nu susțin, toți, interesele României, fiindcă „gratificația” lor se face de-acum în euro.
Poate că nu vor sta lucrurile așa, poate că mă alarmez eu degeaba, poate că ar trebui să fiu mai senin, dar tare m-aș bucura, ca președinte de filială Argeș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, să nu mai fim considerați toxici ca presă, o „vulnerabilitate națională”, ca să citez un fost locatar al Cotrocenilor. La urma urmei, chiar și când critică, presa este totuși benefică, ajustează, stabilizează, nu destabilizează, cum se întâmplă cu puterea când nu stăpânește arta guvernării, a asigurării armoniei. Și, mai ales, cum se întâmplă când leul se află în derapaj.
A nu se înțelege de aici că nu-mi doresc să introducem euro în România. O doresc cu sinceritate, dar îmi doresc ca această măsură să nu ne mai prindă nepregătiți. O strategie, la a cărei elaborare trebuie să aibă un cuvânt de spus și președintele nou ales, este imperios necesară. O stafie bântuie încă România și ar trebui să scăpăm de ea. Mai ales cu contribuția Domniei Sale, Președintele României, căruia-i urăm succes din toată inima! În România și-n Uniunea Europeană, cu bani europeni.
Un bubuit surd se aude la orizont. Războiul este doar financiar, economic sau mult mai grav și amenință supraviețuirea noastră ca nație? O întrebare care, sunt convins, nu-mi dă doar mie ocol când nu reușesc să dorm. Interesul și frica sunt, la urma urmei, motorul acțiunilor umane.
