Pe dl. Ion I Brătianu, mi l-a recomandat un om deștept, dramaturgul Paul Everac. Cel care mi-a spus odată, cu martori, că el are două capete de pod în Argeș: unul la Podul Dâmboviței și altul la ziarul „Argeșul”, unde publica frecvent tablete de scriitor. Și unde mai stam la un pahar de vorbă, la restaurantul italian al lui Marcello. A fost sau n-a fost atunci „la dolce vita”, noi așa am crezut.
Cum l-am crezut și pe dl. Brătianu, președinte de partid ULB și nepot de general. Care general, Constantin Brătianu, i-a încredințat inelul-sigiliu din 1804 cu însemnele familiei, pentru a duce mai departe tradiția și valorile Brătienilor. Mi-aduc aminte dialogul frust, când i-am fost prezentat, întinzându-mi bonom mâna plinuță:
Brătianu, cel mai hulit dintre pământeni!
Golescu, îi răspund, ruda săracă și obscură a Goleștilor!
Brusc izbucnește în râs la glumă, bătându-mă cu simpatie pe umăr: „Eu sunt autentic, dar contestat până la Dumnezeu. Poate nu știți, dar chiar sunt cel mai hulit dintre pământeni”. Și a fost într-adevăr, deopotrivă în regimul trecut, fiind exilat în Bărăgan, iar apoi în Franța și Canada, de unde se întoarce în decembrie l990 cu speranța, ca a noastră a tuturor, că altă făină se va măcina la moara României.
Aiurea! A trăit cumva experiența lui Don Quijote care se lupta cu morile de vânt. A fost caricaturizat de presa obidientă noii puteri, vederile sale liberal-naționaliste fiind luate în râs, ca și politica virulentă pe care a dus-o împotriva celor ce aserveau țara străinilor. D-na Eugenia Duță, în cartea trimisă mie zilele trecute, îl vede ca pe unul dintre ”Seniorii politicii noastre”, dezamăgit și degustat de mocirla vieții politice de la noi, dar nu resemnat.
Cu un doctorat în marketing și științe economice, luat la Universitatea din Montreal, arestat de autoritățile române la întoarcerea în țară în 1982 și eliberat la intervenția consulului Franței la București, este ales deputat pe listele Uniunii Liberale și-și propune să continue linia istorică, patriotică a liberalilor militând pentru unire, independență, întregire. Că, vorba Domniei Sale, umblă prin lume cu osemintele străbunilor lui revărsate în el.
Dar ce altă stare putea să trăiască un „senior” al politicii, bombardat cu porecle persiflante, decât cea de dezgust. La ce bun că lumea năvălea în sală, când se anunța că vorbește Brătianu, căruia parlamentarii îi admirau umorul și curajul de spadasin al cuvântului tăios, de vreme ce descendența brătienistă era luată în derâdere de neica nimeni, politruci din „păienjenișul corupțial” care invadaseră lumea postdecembristă.
Democrație autentică, civism, legalitate, patriotism? Vorbe sforăitoare! Drept care poetul, prozatorul, jurnalistul, pamfletarul, scriitorul s-a retras la fundația sa culturală, unde continuă să scrie articole și cărți, să se întâlnească cu personalități din lumea artei, jurnalismului, teatrului, să evoce „file din biblioteca Brătienilor” la… Palatul Brătianu. Un palat unde m-a invitat de câteva ori și unde n-am ajuns încă. Dar poate că nu-i târziu de vreme ce istoria de patrioți a Brătienilor m-a fascinat și continuă să mă fascineze încă. Ei, seniorii!
