În ziua de 08 martie, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat și două femei au fost găsiți în stare de inconștiență, într-un imobil de pe raza localității Bradu.
În urma sesizării, la fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota. Din păcate, echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul celor trei persoane în cauză, respectiv un bărbat de 44 de ani, din Pitești, și două tinere, de 17 și 18 ani.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, urmând să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Pentru stabilirea cauzelor decesului urmează să fie dispusă efectuarea unor autopsii medico-legale. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanelor în cauză.