Aşa cum v-am informat în ediţia de ieri a ziarului, un grup de cinci persoane, trei bărbați și două fete, dintre care una minoră, toți din Curtea de Argeș şi din localităţi limitrofe municipiului Basarabilor, au fost prinși, miercuri după-amiază, cu droguri asupra lor după o urmărire ca-n filme care s-a încheiat cu blocarea maşinii în care se aflau suspecţii în apropiere de Şcoala de Arte şi Meserii Piteşti. Trei dintre ei au ajuns în spatele gratiilor.
Canabis şi Ecstasy
În cursul aceleiaşi zile, polițiștii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT Pitești, au continuat cercetările cu privire la un grupul cu pricina. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au descoperit și ridicat în vederea cercetărilor 83 de pastile și comprimate, precum și aproximativ 5 grame de fragmente vegetale aruncate sub maşină de suspecţi, care au fost ridicate pentru cercetări. În urma analizelor de laborator s-a stabilit că substanţele respective sunt MDMA, mai exact Ecstasy, respectiv canabis în valoare de 1.000 euro, iar în cauză a fost întocmit dosar penal conform Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Şoferul a recunoscut că e consumator
Toţi cei cinci ocupanți ai autoturismului au fost conduși la sediul poliției pentru audieri şi după administrarea probatoriului trei dintre ei au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore şi încarceraţi. Aceştia sunt Alexandru V., de 31 de ani, care a şi condus maşina urmărită, Armand Nicolae M., de 18 ani, şi Cătălin Andrei S., tot de 18 ani, ambii elevi. Ei urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Pe surse am aflat că unii dintre suspecţi sunt copii ai unor oameni respectabili, cu funcţii de responsabilitate în judeţ, unul fiind director la o importantă societate din domeniul energiei, iar celălalt inspector şcolar. Din primele informaţii rezultă că bărbatul de 31 de ani ar fi şofer de tir, revenise de curând din Olanda şi ar fi recunoscut că este un consumator constant de substanţe interzise.
Stupefiante aruncate sub maşină
Vă reamintim că totul a pornit de la un tânăr bănuit de agenţii locali că ar fi comis un furt dintr-un dintr-un magazin situat în zona centrală a municipiului. Împricinatul s-a urcat într-un Volkswagen Van albastru parcat lângă Hotelul Muntenia şi a demarat în trombă după ce din autovehicul a fost aruncat un rucsac. Poliţiştii locali au pornit în urmărire şi în scurt timp maşina a fost blocată în trafic. Unul dintre ocupanţi a aruncat sub autoturismul tras pe dreapta trei pliculețe transparente, într-unul fiind nişte pastile de culoare albastră, iar în celelalte substanțe vegetale. În sprijin au intervenit polițiștii Secției 1 Pitești, iar verificările au fost preluate de ofiţerii Antidrog de la BCCO sesizaţi între timp.
”Colegii mei se aflau în patrulare în zona Muntenia și dintr-un autoturism aflat în fața lor s-a aruncat pe geam un ghiozdan și au demarat în trombă. Colegii au pornit în urmărirea lor și după aproximativ 200 de metri au fost opriți. În momentul respectiv, ocupanţii din autoturism au aruncat trei pliculețe cu substanțe. Au aruncat substanțele, apoi tinerii au încercat să părăsească mașina, dar au fost prinși și legitimați”, declara Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvând al Poliției Locale Pitești, imediat după operaţiune.